Clujul, tot pe primul loc la incidența COVID. Câți clujeni au fost depistați cu virusul în ultima zi

Clujul, tot pe primul loc la incidența COVID. Câți clujeni au fost depistați cu virusul în ultima zi

Clujul rămâne în top, la nivel național, la incidența COVID și la numărul noilor cazuri de infectare depistate.

În ultimele 24 de ore, la Cluj au fost depistate cu noul coronavirus 83 de persoane. Numărul noilor infectări este în scădere față de ziua precedentă, când au fost confirmate 140 de noi îmbolnăviri.

În ceea ce privește incidenţa, Clujul rămâne pe primul loc la nivel național, cu 1,71 cazuri la mie, urmat de municipiul București, care are 1,56 și de județul Timiș - 1,25, singurele cu un coeficient peste pragul de 1 la mie. Media la nivel național este 0,46 cazuri la o mie de locuitori.

În prezent la Cluj sunt internați 107 pacienți cu COVID. Dintre persoanele internate doi sunt copii, iar pe secțiile ATI sunt 25 de bolnavi în stare gravă, toți adulți.

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 1.146 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 318 mai puțin față de ziua anterioară, iar 7 persoane infectate au murit.

Comenteaza