News alert CNSU a modificat regulile la intrarea în România. Dispare lista pe culori a țărilor cu risc epidemiologic/ Noile prevederi

CNSU a modificat regulile la intrarea în România. Dispare lista pe culori a țărilor cu risc epidemiologic/ Noile prevederi

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a modificat, luni, condițiile de carantinare la intrarea în țară.

"Prin măsurile adoptate şi aprobate prin Hotărârea CNSU nr. 6 care se emite astăzi, se elimină terminologia de state aflate sub o anumită culoare în funcţie de riscul epidemiologic şi o să fie o regulă generală care precizează următorul lucru: se instituie măsura carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România şi nu prezintă certificatul digital al Uniunii Europene sau alte documente compatibile cu acesta care să ateste vaccinarea cu schemă completă, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înainte. Asta este regula de acum", a anunţat șeful DSU Raed Arafat, luni, la finalul şedinţei CNSU.

De asemenea, stau în carantină 5 zile contacţii direcţi ai unei persoane confirmate cu virusul. Măsura nu se aplică persoanelor care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2, aflate în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a îmbolnăvirii. 

Sunt exceptate de la măsura carantinei următoarele categorii de persoane care sosesc pe teritoriul României:

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

b) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;

c) lucrătorii transfrontalieri care intră în România, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

d) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare;

e) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane și se deplasează în interes profesional;

f) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

g) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu;

h) piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;

i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară cât și de la bordul navelor și elicopterelor de transport persoane sau de suport evacuare medicală precum și de la bordul celor care operează în zona economică exclusivă a României, care arborează pavilion român sau pavilion străin, dar aflat în managementul unui operator român, într-un port românesc, cu condiția asigurării echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19;

j) personalul navigant maritim român care se repatriază prin orice mijloc de transport și cel care efectuează schimbul de echipaj la bordurile navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă;

k) personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze în zona exclusivă economică a României;

l) angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării.

Deciziile adoptate luni de CNSU nu trebuie validate prin Hotărâre de Guvern. "Aici vorbim de hotărârea CNSU care se aplică imediat, în momentul în care este publicată", a explicat șeful DSU.

Arafat a amintit că, în UE, de mâine, cei care au ultima doză de 9 luni sau peste, nu mai au Certificat Verde valabil, dacă nu și-au făcut boosterul.

"La noi încă este certificatul pe două doze, dar urmează să fie reglementat și acest aspect, să intre în concordanță cu regulile europene. Mâine intră persoana respectivă (cu certificatul cu două doze de vaccinare – n.red.), dar în curând va intra în vigoare măsura și în România, trebuie să ne aliniem și noi regulilor", a mai precizat Arafat.

Comenteaza