Coronavirus / Care sunt simptomele infecţiei şi când trebuie să mergi la doctor

Coronavirus / Care sunt simptomele infecţiei şi când trebuie să mergi la doctor

Peste 110.000 de persoane au fost infectate, la nivel mondial, cu noul coronavirus, iar 62.000 dintre acestea s-au vindecat. 

Principalele simptome ale noului Covid-19 sunt tusea, febra şi dificultăţile de respiraţie, iar vindecarea depinde cel mai mult de sistemul imunitar al persoanei afectate. Peste 110.000 de persoane au fost infectate în peste 80 de ţări şi peste 3.800 au murit, potrivit The Guardian.

Covid-19 nu a mai fost întâlnit până acum. Ca şi celelalte virusuri de acest gen, acesta provine de la animale.

Noul coronavirus poate cauza pneumonie, iar cei care se îmbolnăvesc prezintă simptome precum tusea, febra şi dificultăţi de respiraţie. Antibioticele şi medicamentele obişnuite împotriva răcelii nu funcţionează.

Recuperarea depinde foarte mult de sistemul imunitar al persoanelor afectate. Cei care au murit din cauza noului coronavirus se aflau deja într-o stare de sănătate slabă.

În Marea Britanie, medicii au sfătuit oamenii care se întorc din zone afectate de coronavirus să rămână în casă şi să evite contactul cu oamenii, transmite Mediafax.

Peste 110.000 de persoane au fost infectate în peste 80 de ţări. Peste 3.800 de oameni au murit la nivel global, dintre care 3.000 de decese au fost înregistrate doar în China. Cu toate acestea, 62.000 de persoane s-au recuperat.

Comenteaza