Coronavirus / Două județe cu peste 1.000 de cazuri, trei cu sub 100. Cum stă Clujul

Coronavirus / Două județe cu peste 1.000 de cazuri, trei cu sub 100. Cum stă Clujul

Pe teritoriul României, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 320 de noi cazuri de persoane infectate cu Covid-19, numărul total al infectărilor depistate în România depășind pragul de 23.000.

Potrivit datelor oferite luni de Grupul de Comunicare Strategică, până în acest moment, situaţia din România arată în felul următor: cele mai afectate trei zone sunt - Suceava, cu 3.852 cazuri, Bucureşti, cu 2.571 cazuri și Brașov, cu 1.121 de cazuri, cel de-al doilea județ din țară care a depășit pragul de 1.000 de cazuri. De asemenea, județele Botoșani și Neamț au, ambele, peste 900 de cazuri. 
 
La polul opus sunt trei județe cu sub 100 de cazuri : Vâlcea, cu 40, Satu-Mare, cu 69 și Brăila cu 98 de cazuri.

Cu 628 de cazuri confirmate, Clujul se situează pe locul 13 între județe (fără București). Menționăm că în această raportare sunt incluși toți pacienții tratați la Cluj-Napoca, inclusiv cei care provin din alte județe decât Cluj. 

În ceea ce privește ultimele 24 de ore, cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în Bucureşti - 53. Pe județe, în top se află Braşov cu 36 de cazuri noi, Vrancea cu 26, Suceava cu 23, Iaşi şi Botoşani cu 20, respectiv Argeş cu 19.

Au existat însă și 7 judeţe care nu înregistrat cazuri noi: Alba, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Sălaj, Teleorman, Tulcea.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

1. Alba 414
2. Arad 704
3. Argeş 415
4. Bacău 579
5. Bihor 660
6. Bistriţa-Năsăud 439
7. Botoşani 941
8. Braşov 1.121
9. Brăila 98
10. Buzău 351
11. Caraş-Severin  112
12. Călăraşi 143
13. Cluj 628
14. Constanţa 331
15. Covasna 252
16. Dâmboviţa 386
17. Dolj 261
18. Galaţi 722
19. Giurgiu 253
20. Gorj 180
21. Harghita 241
22. Hunedoara 640
23. Ialomiţa 406
24. Iaşi 774
25. Ilfov 649
26. Maramureş 125
27. Mehedinţi 163
28. Mureş 708
29. Neamţ 940
30. Olt 140
31. Prahova 188
32. Satu Mare 69
33. Sălaj 109
34. Sibiu 568
35. Suceava 3.852
36. Teleorman 151
37. Timiş 512
38. Tulcea 167
39. Vaslui 166
40. Vâlcea 40
41. Vrancea 877
42. Mun. Bucureşti 2.571
43. – 34
TOTAL 23.080

Comenteaza