Cum explică Valeriu Gheorghiță numărul mare al reacțiilor adverse în cazul vaccinului AstraZeneca

Cum explică Valeriu Gheorghiță numărul mare al reacțiilor adverse în cazul vaccinului AstraZeneca
| Foto: CNBC.com

Coordonatorul campaniei de vaccinare în România dă asigurări că, deși multe, reacțiile adverse nu sunt mai grave decât în cazul celorlalte seruri. 

Valeriu Gheorghiţă confirmă faptul că numărul reacţiilor adverse este mai mare în cazul vaccinul AstraZeneca, explicând că acest lucru se întâmplă din cauză că acest ser, bazat pe vector viral, este mai “reactogen”, în special la persoanele tinere.

Gheorghiţă dă asigurări că numărul reacţiilor adverse scade la inocularea celei de-a doua doze, informează stirileprotv.ro.

“Nu sunt reacţii mai severe, sunt doar mai frecvente şi depinde de tipul vaccinului. Reamintesc că vaccinul de la compania AstraZeneca este un vaccin bazat pe vector viral, este un vaccin mai reactogen, în mod deosebit la persoanele tinere comparativ cu persoanele cu vârsta de peste 60-65 de ani. Frecvenţa reacţiilor adverse este mai rară după doza a doua, iar aceste vaccinuri pe bază de vector viral induc o reacţie din partea organismului, o reacţie imunologică atât faţă de antigenul din vaccin, cât şi faţă de vector, practic faţă de acel tip de adenovirus slăbit care reprezintă vehiculul prin care celula primeşte informaţia genetică necesară sintezei proteinei S. Deci este o particularitate care ţine de tipul de vaccin”, a explicat Gheorghiţă.

 

Comenteaza