De luni începe vaccinarea în 90% din centrele din țară: „Cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”

De luni începe vaccinarea în 90% din centrele din țară: „Cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”
| Foto: Getty Images

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat în acest weekend, că de luni, 4 ianunarie, va reîncepe campania de vaccinare în 90% dintre cele 270 de centre de vaccinare din Româna.

În plus, acesta a mai menționat și că ritmul vaccinării ar trebui să fie de 20.000 de persoane vaccinate pe zi.

„Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste zile începând cu acele 10 centre medicale de linie 1”, a declarat, sâmbătă seară, Valeriu Gheorghiţă.   

Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai anunțat că începând de luni, activitatea va reîncepe în cele mai multe centre de vaccinare din România.

„De luni, 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România.

Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt, cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie, mare parte din personalul medico-social, ceea ce ne creează posibilitatea cât se poate de reală ca, din a doua jumătate a lunii ianuarie, să începem vaccinarea pentru etapa a doua din Strategia de vaccinare, începând cu vaccinarea persoanelor din căminele rezidenţiale, din centre medico-sociale”, a mai precizat medicul Valeriu Gheorghiţă, potritiv alephnews.ro.

Întrebat câte persoane vor fi vaccinate zilnic, Gheorghiţă a explicat: ”Din 4-5-6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”. 

Campania de vaccinare împotriva coronavirus a început în 27 decembrie. 

Etichete
Comenteaza