Dezastru la examenul pentru şefiile CJAS. Candidatul clujean, absent

Dezastru la examenul pentru şefiile CJAS. Candidatul clujean, absent
Rezultate sub orice critică la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de preşedinţi-directori generali ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS). Niciun candidat nu s-a apropiat măcar de punctajul minim de promovare.

Iniţial, la selecţia dosarelor pentru candidaţii înscrişi la concursul organizat de CNAS au aplicat 54 de persoane, şapte dintre acestea fiind respinse pe motiv că nu au îndeplinit condiţia specifică de activitate desfăşurată în funcţii de conducere (minim cinci ani). Dintre cei 47 de candiaţi rămaşi în cursă, doar 32 care s-au prezentat la probă, însă niciunul nu a reuşit să obţină nota de trecere, unul dintre aceştia fiind chiar eliminat din sală. Cel mai mare punctaj obţinut la examen a fost de 49 de puncte, asta în condiţiile în care punctajul mimim de trecere este de 70 de puncte din 100.

Conform calendarului concursului pentru ocuparea posturilor, după proba scrisă, candidaţii ar fi trebuit să suţină şi un interviu de testare a cunoştinţelor teoretice, practice, dar şi a abilităţilor manageriale. Conform anunţului postat de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate, bibliografia pentru examen a cuprins diferite acte legislative (legi, OUG, HG, ordine ale Preşedintelui etc.) şi norme metodologice din domeniul sănătăţii, dar şi al finanţelor.

Singurul candidat pentru şefia CAS Cluj a fost Emilia Groza, cea care a ocupat şi în ultimii ani această funcţie, însă ea nu s-a mai prezentat la probă. Contactată de ZIUA de CLUJ pentru un punct de vedere, Groza a susţinut că nu a fost prezentă la examen din motive personale bine întemeiate. Aceasta a explicat că, în trecut, a participat la şase astfel de concursuri, însă nu a mai întâlnit o situaţie asemnănătoare, cu rezultate atât de slabe.

Reprezentanţii CNAS spun că nu au nicio explicaţie pentru rezultatele slabe. „Practic încă din momentul în care acei indicatori de performanţă, aşa cum ştiţi, s-au modificat mai mult de 50%, preşedintele Casei a anunţat atunci că acest examen trebuie tratat cu foarte multă seriozitate. Bibliografia au avut-o la dispoziţie de ceva vreme, examenul a fost din bibliografie, bineîneţeles, unde erau subiecte care ţineau de management, de modul de finanţare a spitalelor, de achiziţii publice", a declarat Alexandra Buzoianu, purtătorul de cuvânt al CNAS. Conform procedurilor legale, posturile vor fi scoase din nou la concurs, în minim 30 de zile.

Concursul pentru ocuparea posturilor a fost organizat după ce, în octombrie 2015, conform unui ordin al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, preşedinţii Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate din toată ţara au fost suspendaţi.

Comenteaza