Elicopterul SMURD care deservește și Clujul, peste 500 de misiuni în primul an de funcționare

Elicopterul SMURD care deservește și Clujul, peste 500 de misiuni în primul an de funcționare

Peste 400 de pacienţi au fost salvaţi pe calea aerului de către elicopterul din cadrul Punctului de Operare Aeromedical (POA) SMURD din Jibou, în primul an de funcţionare.

"Acum un an, Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, prin UPU-SMURD, a fost desemnat operatorul medical al Punctului de operare aeromedical Jibou. În acest timp, alături de colegii de la ISU Sălaj, Inspectoratul General de Aviație din M.A.I. și UPU SMURD Bihor, am participat la 507 misiuni", transmit reprezentanții SCJU Cluj-Napoca.

Echipa SMURD intenționează pregătește noi tipuri de intervenții cu elicopterul de la Jibou.

„Rolul pe care îl îndeplinim în misiunile medicale și gradul de dificultate al intervențiilor ne face ca astăzi să fim mai buni ca ieri. Pe viitor intenționăm să implementăm utilizarea ecografiei în misiunile primare, simulări de intervenții cu echipele Salvamont și chiar efectuarea misiunilor de ajutor pe timp de noapte”, declară Dr. Raluca Tat, medic-coordonator UPU SMURD Cluj-Napoca.

419 pacienți salvați pe calea aerului

Într-o postare pe Facebook, ISU Sălaj precizează că în acest prim an de funcționare elicopterul SMURD de la Jibou a executat aproape 700 de ore de zbor și a salvat 419 pacienţi.

De asemenea, reprezentanţii ISU Sălaj amintesc două dintre misiunile dificile ale piloţilor de pe elicopterul SMURD.

Prima a avut loc în luna octombrie 2019, când elicopterul SMURD a decolat într-o misiune de căutare-salvare în munţii Maramureşului cu numai 20 de minute înainte de lăsarea întunericului.

"Locul unde se afla victima căzută într-o prăpastie a fost identificat rapid cu ajutorul STS, iar echipa medicală cu sprijinul colegilor de la Salvamont a reuşit să evacueze victima şi să îi acorde asistenţa medicală de specialitate. Victima a ajuns acasă sănătoasă în Cehia, iar ambasada republicii Cehe a transmis salvatorilor o scrisoare de mulţumire şi de apreciere pentru înaltul profesionalism", precizează sursa citată.

A doua misiune a fost una executată în luna februarie a anului trecut, fiind vorba de o misiune specială de transplant. După prelevarea organelor ce trebuiau să ajungă la Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş într-un interval de timp limitat, echipajul elicopterului a executat misiunea în condiţii grele din punct de vedere a situaţiei meteorologice, în contextul în care atât la Cluj-Napoca, cât şi la Târgu-Mureş era ceaţă. Echipajul a aterizat pe dealul Feleacului lângă Cluj-Napoca peste zona de ceaţă unde au predat organele de transplantat unei echipe medicale, iar la Târgu-Mureş, unde trebuia să ajungă inima pentru transplant, s-a găsit o breşă în zona de ceaţă, elicopterul aterizând pe o zonă mai înaltă în preajma unei localităţi aflate la câţiva kilometri distanţă de Târgu-Mureş.

"Echipajul elicopterului a acţionat în spiritul unei misiuni umanitare, astfel că pilotul aeronavei a luat decizia de a lua inima împreună cu un localnic binevoitor cu care s-a deplasat în întâmpinarea unei ambulanţe care trebuia să preia organul pentru transplant. Pilotul a continuat drumul cu ambulanţa şi, ajungând la spital, a urcat cu inima până la uşa sălii de operaţie unde trebuia ca inima sa ajungă. Un gest nobil, într-o misiune grea cu un final frumos - astăzi o inima bate în pieptul unui om care trăieşte datorită modului în care echipajul din cadrul POA Jibou a executat una dintre sutele de misiuni. Sunt doar câteva exemple, dar concluzia e una: la POA Jibou, munca în echipă realizată de personalul IGAv, personalul medical al UPU SMURD Cluj şi UPU SMURD Bihor şi personalul din cadrul ISU Sălaj reuşeşte să aducă pe harta României un plus de importanţă atât morală, cât şi strategică prin existenţa acestei baze de salvare din judeţul Sălaj", se mai arată în postarea ISU Sălaj.

Comenteaza