EMA a autorizat vaccinul Pfizer și pentru grupa de vârstă 5-11 ani

EMA a autorizat vaccinul Pfizer și pentru grupa de vârstă 5-11 ani

Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat serul Pfizer/BioNTech în vederea vaccinării anti-COVID a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Experţii dintr-un comitet din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului "au recomandat aprobarea extinderii de utilizare a vaccinului anti-COVID-19 Comirnaty pentru a include şi copiii între cinci şi 11 ani", a precizat EMA într-un comunicat, citat de AFP.

Specialiștii europeni au petrecut aproximativ două luni analizând datele medicale privind riscurile şi eficienţa vaccinului Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani, înainte de a acorda această aprobare oficială, conform DPA, scrie Agerpres.

Comisia Europeană urmează să aprobe la rândul ei în mod oficial decizia anunţată joi de EMA, însă această procedură este considerată o formalitate.

În Uniunea Europeană, vaccinul Pfizer/BioNTech era autorizat până acum doar pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani. Serul a fost autorizat pentru copiii cu vârste mai mari de cinci ani în Israel şi în Statele Unite.

La începutul acestei săptămâni, coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că România a demarat acțiunile de pregătire a centrelor de vaccinare și a platformei de programări, în vederea demarării vaccinărilor la această categorie de vârstă.

"Dozajul pentru categoria de vârstă 5-11 ani este de 10 micrograme cu două doze la interval de 21 de zile. Sunt flacoane cu 10 doze care au stabilitate la temperatura de două grade timp de 10 săptămâni, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Vor fi trei posibilități de vaccinare, în cabinetele organizate în centrele adresate populației generale, în centrele din unitățile sanitare și în cabinetele de medicină de familie. Momentul când va începe efectiv vaccinarea ține de livrarea dozelor", a precizat, marți, Valeriu Gheorghiță. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza