Jocul şi arta, adevărate "medicamente". Ce tehnici de terapie utilizează specialiştii FOTO

Jocul şi arta, adevărate
Pe lângă metodele clasice de tratament şi recuperare, pacienţii îşi pot ameliora starea de sănătate prin intermediul artei sau chiar prin intermediul unor activităţi ludice care la o primă vedere par banale. Dacă terapia prin artă le ridică moralul pacienţilor, jocurile folosite de terapeuţi au rol în recuperarea persoanelor cu dizabilităţi motorii.

Terapia prin artă poate alina suferințele multor pacienţi, de la copii şi până la bătrâni, şi îi poate face pe aceştia să depăşească mai uşor greutăţile pe care le întâmpină în lupta cu boala. Acest tip de terapie este un domeniu consacrat al psihoterapiei, care foloseşte arta ca principal mijloc de comunicare cu pacientul. Astfel, arta poate reprezenta un „medicament" în orice boală. Terapia prin artă este un concept relativ nou în societatea românescă şi are ca scop sporirea şi îmbunătăţirea sănătăţii fizice, psihice şi emoţionale a persoanelor de orice vârstă. Practic, îi ajută să se „decupleze" de la problemele pe care le au de înfruntat în lupta cu boala. Mulţi dintre ei privesc aceste tehnici cu reticenţă, însă după câteva şedinţe se declară adevăraţi fani ai acestei terapii.

"Chiar dacă la început au fost reticenţi că îi punem să colorăm, ulterior au recunoscut că e chiar plăcut. Şi eu cred că tuturor ne place să ne reîntoarcem în copilărie, că ei cu aşa ceva asimilează cumva această terapie. Aici vin şi pacienţi care sunt depresivi şi majoritatea când se îmbolnăvesc au o angoasă, au nişte frustrări, au o stare psihică mai delicată şi atunci lucrurile astea sunt mai ieşite din comun, dar plăcute, aşa că le face plăcere să desfăşoare aceste activităţi. Pe de altă parte, se pot folosi şi aici instrumente adaptate, care să îngroaşe obiectele pentru a putea fi ţinute în mână, sau se poate chiar picta cu mâna şi asta le place, au o mare deschidere", explică kinetoterapeutul Anamaria Badea, şefa bazei de tratament a unui spital privat.

În terapia prin artă se folosesc de obicei mijloace de exprimare vizuală: pictură, desen, sculptură, modelaj iar art terapeuţi au deseori şi alte activităţi artistice, în afară de terapia propriu-zisă, fiind într-un permanent contact cu mediul artistic. În cazul terapeuţilor ocupaţionali, metodele folosite sunt mai diverse, incluzând jocurile de rol sau lucrul cu fel de fel de obiecte specializate.

"La terapia prin artă folosim mai multe tehnici, facem diverse activităţi. Folosim activităţi pe care le fac copilaşii, pictăm, desenăm, decorăm obiecte prin tehnica şerveţelului, ornăm, avem plastelină ceramică şi pe care o folosim în activităţi asemănătoare cu olătitul", explică Anamaria Badea.

Pe de altă parte, jocurile pot fi folosite în recuperarea pacienţilor cu deficienţe motorii. Spre exemplu, în terapia ocupaţională specialiştii folosesc de la puzzle-uri, mingi şi până la jocuri de rummy. Terapia ocupaţională este un tratament care se concentrează în a ajuta oamenii pentru a dobândi independenţă în toate zonele de activitate pe care le desfăşoară. Terapia ocupaţională se adresează, în general, celor care au un deficit motor, celor care suferă de afecţiuni de la reumatologie - care poate duce la anchiloze articulare încât mobilitatea este scăzută - şi până la afecţiuni neurologice, paraplegii, hemiplegii. Acest tip de recuperare utilizează metode variate, activităţi plăcute sau distractive pentru a îmbogăţi deprinderile cognitive, fizice şi motorii. Terapia ocupaţională, pe lângă partea de gimnastică sau de kinetoterapie, îi ajută pe pacienţi să recupereze nişte restante funcţionale. Mai bine zis, în cadrul terapiei ocupaţionale, pacientul învaţă cum să se poată descurca în viaţa de zi cu zi.

"Avem masa de terapie ocupaţională, pe care pur şi simplu îi înveţi să facă exerciţii de dexteritate manuală; adică toate pensele, prizele, cum să prindă spre exemplu o clanţă, cum să se spele pe dinţi, având în vedere că prezintă un restant funcţional şi absolut toate mişcările care pentru aceşti pacienţi sunt dificile, îi reînvăţăm să facă toate aceste lucruri. E foarte dificil şi pentru cei care nu pot să se îmbrace, însă îi ajutăm şi le arătăm cum ar fi mai uşor pentru ei, îi învăţăm cum să îşi lege şireturile, cum să tragă de un fermoar pentru că e o adevărată problemă pentru bolnavi. Dacă nu poţi să te îmbraci, eşti dependent de cineva, însă poţi să ajungi să fii independent prin terapia ocupaţională. De asemenea, este foarte important să îi învăţăm transferul: de pe scaun pe pat şi invers, dar şi cum să poată să reuşească singuri să facă aceste lucruri. Adică chiar dacă au o hemiplegie, o poliartrită reumatoidă, să îi ajutăm să se poată descurca", precizează explică kinetoterapeutul.

Acest tip de terapie se aplică în cazul problemelor de sănătate care implică abilitaţile cognitive, senzoriale, activităţi motorii fine sau abilităţi vizual perceptive. În şedinţele de recuperare, terapeuţii utilizează fel de obiecte, de la simple mingi sau jocuri şi până la aparaturi medicale dedicate acestor afecţiuni.

"Utilizăm tot felul de jucării, spre exemplu mingi, plastelină, puzzle-uri, tocmai pentru că încercăm să îi reînvăţăm să prindă un obiect mai mare, mai mic, să se joace cu obiecte foarte mici. Recuperarea presupune să începem să lucrăm cu un obiect mai mare şi apoi, încet, să îi ajutăm să prindă un obiect mai mic, până la a face performanţa de a prinde un pion mic de şah, spre exemplu. Pacienţii mai joacă şi şah sau rummy, activităţi oarecum plăcute de a reabilita o persoană", explică Anamaria Badea.

Chiar dacă se tehnicile practicate sunt relativ vechi, terapia ocupaţională se utilizează puţin sau chiar deloc în ţara noastră.Terapia ocupaţională e parte integrantă din kinetoterapie şi îşi pierde oarecum sensul sau limita, întrucât e oarecum neglijată, după cum precizează chiar specialiştii din domeniu.

De altfel, personalul medical acordă sprijin bolnavii şi în ceea ce priveşte mobilierul pe care aceştia să îl achiziţioneze, dar şi a instrumentelor pe care să folosească: pentru cei care nu reuşesc să ţină în mâini obiecte, se pot cumpăra sau chiar realiza unele care să le acopere nevoile. "Spre exemplu, în bolile reumatologice în care ei nu mai pot să strângă ceva în mână, e mai uşor să folosească obiecte create special pentru ei. Sunt tot felul de ustensile care, spre exemplu, îi ajută să poată mânca. Oamenii reacţionează ca la ceva nou, mulţi spun că nu s-ar fi gândit că există aşa ceva sau că pot improviza chiar ei, ajutaţi de cineva", explică specialiştii.

Comenteaza