Masca obligatorie la Cluj? Anunțul prefectului

Masca obligatorie la Cluj? Anunțul prefectului

Purtarea măștilor de protecție în spațiile deschise și aglomerate ar putea fi obligatorie și la Cluj. O decizie în acest sens ar putea fi luată în ședința de astăzi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

“Noi vom introduce, probabil, obligativitatea măștii în anumite zone pe care noi le considerăm ca fiind cu risc, ca urmare a analizelor făcute de DSP Cluj și de instituțiile abilitate. Probabil că astăzi vom introduce în CJSU o discuție în sensul acesta și vedem decizia. În momentul de față, așa cum am mers și până acuma pe responsabilitatea clujenilor, mizăm în continuare pe asta, pentru că putem constata cu ochiul liber că lucrurile sunt diferite în județul Cluj față de restul țării. Oamenii poartă măști în majoritatea zonelor, mulți și pe stradă “, a declarat prefectul Clujului Mircea Abrudean, pentru Ziua de Cluj.

Prefectul consideră că nu întotdeauna măsurile coercitive sunt cele mai eficiente, astfel că decizia trebuie analizată "cu mare atenție".

"Introducerea unor măsuri coercitive nu este întodeauna și cea mai eficientă, de asta analizăm cu mare atenție și când luăm o decizie o luăm în cunoștință de cauză și adaptată la realitatea din județul Cluj, nu din celelalte 20 de județe care au introdus deja (obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise - n.red.). Aștept și de la DSP o propunere, ei fac o analiză în funcție de anchetele epidemiologice. Când se va lua o decizie, vom anunța", a precizat Abrudean.

 

 

 

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza