Meniu mediteranean pentru militari. Propunerea Spitalului Militar din Cluj

Meniu mediteranean pentru militari. Propunerea Spitalului Militar din Cluj
Comandantul Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" din Cluj-Napoca, Doina Baltaru, împreună cu câţiva dintre colegii săi medici, propun schimbarea regimului alimentar al militarilor şi introducerea unei diete mediteraneene, pentru reducerea riscului cardiovascular, aflat în continuă creştere, potrivit unor statistici.

Doina Baltaru a declarat, vineri, la o conferinţă pe teme medicale în mediul militar, că va propune ca acest regim alimentar mediteranean să fie introdus mai întâi în zona de acoperire a unităţii medicale pe care o conduce, în judeţele Regiunii Nord-Vest, iar dacă rezultatele vor fi pozitive, să fie extins la nivelul întregii armate.

"Este o problemă generală de sănătate globală, sindromul metabolic sau componente ale acestuia, la început suprapondere, dislipidemie şi apoi apare întregul tablou al sindromului metabolic. Aceste patologii predispun la boli cardiovasculare şi mortalitate la vârstă tânără.

Şi cel puţin în mediul militar, unde există această activitate profilactică, respectiv controlul anual, putem lua nişte măsuri care să reducă prevalenţa acestei afecţiuni şi una dintre ele ar fi modificarea modului de hrănire al trupelor şi apropierea a ceea ce mănâncă la popotă, la gustare şi la prânz, de o dietă mediteraneană, sigur, cu ce avem în România ca alimente. Urmează să discutăm cu factorii de decizie locali, să încercăm un exerciţiu în aria noastră de responsabilitate şi să vedem care este eficienţa acestui tip de alimentaţie", a explicat Baltaru.

Ea a afirmat că modul de alimentaţie trebuie dublat însă şi de o activitate fizică adecvată, pentru a corecta modificările care apar în sindromul metabolic şi pentru a reduce riscul cardiovascular. Medicul a mai spus că ar trebui evitate mâncărurile din carne tocată, care să fie înlocuite cu carne de peşte sau de pui.

"S-ar putea înlocui tocăturile, chiftelele cu alt tip de carne - carne de pui, carne de peşte, mai multe legume şi mai puţine ouă în alimentaţie. Acum se folosesc alimente bogate în calorii şi care nu întotdeauna sunt foarte sănătoase. Dar încercăm să schimbăm modul de gândire.

Încercăm să vedem dacă se acceptă modificarea meniurilor de la popotă. Dacă este un succes în regiunea noastră şi dacă reuşim să oferim nişte soluţii pentru a se încadra în bugetul alocat, poate va fi luat în considerare la nivel de Armată", a afirmat Doina Baltaru.

Potrivit acesteia, deşi la recrutarea în Armata Română se face o selecţie foarte strictă, nefiind acceptaţi supraponderalii, militarii se îmbolnăvesc ulterior, din cauza stilului de viaţă nesănătos.

"Poate că stresul specific activităţii militare, faptul că trebuie să fii oricând pregătit să fii chemat la unitate, să pleci în misiune poate contribui suplimentar. Dar este o problemă generală de sănătate şi avem tot mai multă populaţie tânără.

Cel puţin la recrutare în România este o selecţie foarte dură şi nu sunt acceptate persoane cu exces ponderal, dar, ulterior, stilul lor de viaţă nefiind tocmai adecvat, apar astfel de schimbări în greutate şi ulterior şi modificări biochimice, metabolice, care au influenţă asupra riscului de mortalitate cardio-vasculară", a mai explicat comandantul Spitalului Militar Cluj.

Demersurile sale au fost susţinute şi de un studiu realizat de medicul militar Mihail Florea, pe un eşantion reprezentativ de 920 de militari, studiu potrivit căruia problemele de sănătate sunt în creştere.

"Hipertensiunea arterială este prezentă la aproape 21% dintre cei chestionaţi şi, o surpriză, hipertensiunea normal-înaltă are o pondere de 28%. Ce este iar surprinzător e că tensiunea arterială normal-înaltă este prezentă la grupa tânără de vârstă, decada 20-29 de ani. Colesterolul, valori peste 200, au 58,5% din membrii lotului, trigliceridele, prezente la 42%.

Sunt mulţi fumători, mai ales tineri, 38%, iar supraponderea este prezentă la 47%. Eu am gândit şi stresul ca factor de risc cardiovascular specific pentru populaţia militară, mai ales pentru cei care au fost prezenţi în misiuni internaţionale. 47% au spus că au perceput un stres crescut, mediu 42%", a spus Mihail Florea.

Peste 100 de cadre medicale, în special medici militari, participă, în perioada 19-21 octombrie, la conferinţa anuală a Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" din Cluj-Napoca, intitulată "Particularităţi ale medicinei militare în contextul serviciilor medicale integrate".

Etichete
Comenteaza