Ministerul Sănătății spune că s-a rezolvat problema vaccinului hexavalent: "Săptămâna viitoare se va livra în ţară. Nu a lipsit mult timp"

Ministerul Sănătății spune că s-a rezolvat problema vaccinului hexavalent: "Săptămâna viitoare se va livra în ţară. Nu a lipsit mult timp"

Vaccinul hexavalent, care este inclus în campaniile naționale de imunizare și care se administrează copiilor în primele luni de viață pentru a-i proteja împotriva mai multor boli, lipsește de ceva vreme la Cluj.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adriana Pistol, a anunțat că vaccinul hexavalent a fost achiziţionat şi va fi livrat în ţară începând de săptămâna viitoare.

"Achiziţia a fost derulată şi încheiată şi în săptămâna viitoare se va livra în ţară. Vaccinul nu a lipsit mult timp. Probabil că a lipsit în mod disproporţionat între judeţe. Sunt judeţe care au avut mai mult timp vaccin şi judeţe care nu au avut", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Adriana Pistol.

Întrebată dacă există în România riscul de apariţie a poliomielitei, vaccinul hexavalent protejând împotriva acestui virus, Pistol a spus: "Întotdeauna există riscul apariţiei, în orice ţară, în condiţiile în care rata de vaccinare nu este corespunzătoare Când vorbim de rată de vaccinare, nu vorbim neapărat de produsul hexavalent pentru vârsta de două luni. Virus poliomielitic sălbatic nu mai există decât în foarte puţine state din lume, în special din Asia, dar îmbolnăvirea nu este imposibilă şi, de aceea, recomandăm ca pentru toate grupele de vârstă, pentru că sunt multe doze de făcut în timpul vieţii, să avem o acoperire vaccinală suficient de bună".

Ea a explicat că este "foarte mică" şansa ca un sugar de două luni care se vaccinează prima dată în viaţă cu vaccin hexavalent să facă poliomielită.

Vaccinul hexavalent se administrează copiilor la 2, 4 și 6 luni împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, hepatitei B, dar infecției cu Haemophilus influenzae tip B, însă la Cluj dozele sunt epuizate și nu se găsește nici în farmacii. 

Comenteaza