Ministrul Fondurilor Europene: Managerii spitalelor pot decide asupra personalului care primeşte stimulentul financiar

Ministrul Fondurilor Europene: Managerii spitalelor pot decide asupra personalului care primeşte stimulentul financiar

Ministerul Fondurilor Europene vine cu clarificări privid accesarea celor 470 milioane euro puse la dispoziţia spitalelor şi anunţă că managerii spitalelor pot decide asupra personalului care primeşte stimulentul financiar, avându-se în vedere includerea şi altor categorii profesionale, iar acordarea stimulentului se va face începând din luna mai, pentru luna aprilie.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a răspuns luni în cadrul unei videoconferinţe de patru ore, întrebărilor medicilor cu privire la acordarea stimulentelor financiare pentru medici şi la cele referitoare la achiziţionarea echipamentelor medicale şi de protecţie. Reprezentanţii Programelor Operaţionale Capital Uman (POCU) şi Infrastructură Mare (POIM), împreună cu Unitatea de Implementare a Proiectelor din cadrul Ministerului Sănătăţii, au răspuns celor peste 80 de reprezentanţi ai spitalelor implicate în lupta COVID-19, ai Consiliilor Locale şi ai asociaţiilor profesionale.

Ministrul Marcel Boloş a anunţat că are în vedere modificarea OUG 43/2020 prin renunţarea la limitarea care prevedea iniţial acordarea stimulentului financiar doar personalului implicat direct în tratarea bolnavilor, dând astfel managerilor spitalelor posibilitatea de a decide ce categorii de personal sunt îndreptăţite să primească sprijinul financiar.

"Corect şi de bun simţ este ca stimulentul să se acorde întregului personal medical şi auxiliar care are o contribuţie la combaterea pandemiei. Cu acordul Ministerului Sănătăţii vom propune această flexibilizare în şedinţa de Guvern de joi”, a precizat ministrul.

Astfel, se are în vedere includerea personalului din asistenţa medicală comunitară, cea medico-socială şi a celor din medicina legală. Chiar dacă aceştia sunt angajaţi ai mai multor unităţi spitaliceşti, bonusul financiar se acordă o singură dată în baza CNP-ului.

"Banii europeni există, dar trebuie investiţi cu cap în sistemul medical”, a spus ministrul.

Conform reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii participanţi la videoconferinţă, stimulentul financiar se va acorda începând din luna mai pentru aprilie, iar plata salariilor şi sporurilor nu va fi condiţionată sau întârziată de acordarea acestor prime din bani europeni.

În ceea ce priveşte achiziţia echipamentelor medicale şi de protecţie, aapelul finanţat din Programul Opeaţional Infrastructură Mare în valoare totală de 350 de milioane de euro permite decontarea retroactivă a cheltuielilor realizate începând cu 1 februarie 2020.

"Încurajăm achiziţia echipamentelor folosite în testare, prevenţia fiind una din temele importante pe care trebuie să le avem în vedere, aşa cum de altfel a reieşit şi din consultările cu medicii din linia întâi", a spus Carmen Moraru, secretar de stat MFE şi coordonator al programelor POCU şi POIM, precum şi al îmbunătăţirii infrastructurii informatice în folosul beneficiarilor, a precizat în cadrul videoconferinţei.

Etichete
Comenteaza