Momentul încărunţirii, indicator al stării de sănătate. Ce boli ar putea prezice

Momentul încărunţirii, indicator al stării de sănătate. Ce boli ar putea prezice
Conform unui studiu realizat de un cardiolog egiptean, încărunţirea, mai ales în cazul bărbaţilor, ar putea indica un risc crescut de îmbolnăvire.

Potrivit unui medic cardiolog egiptean, încărunţirea ar putea însemna şi altceva decât simpla pierdere a culorii părului, asociată cu înaintarea în vârstă. 

„Îmbătrânirea este un factor de risc coronarian inevitabil și este asociată cu semne dermatologice care ar putea semnala un risc crescut", a declarat Dr. Irini Samuel de la Universitatea din Cairo.

„E nevoie de mai multe cercetări privind anumite semne cutanate care ar putea indica un risc de boală cardiovasculară, risc care ne-ar permite să intervenim mai devreme în procesul de bolii."

Dr. Samuel încearcă să afle dacă părul cărunt ar putea fi un indicator al stării de sănătate internă, astfel a luat în considerare 545 de persoane spitalizate pentru angiografii coronariene şi a făcut o clasificare, în funcţie de pigmentul firului de păr, pe o scară de la 1 la 5, unde 1 însemna păr negru în totalitate (studiul a fost făcut în Egipt), în timp ce 5 păr gri sau alb.

Medicul cercetător a luat în considerare, de asemenea, şi date privind indicatorii cunoscuţi cu risc coronarian, cum ar fi diabetul zaharat, fumatul, istoricul familial şi a tensiunea arterială.

Evident că bărbații cu părul cărunt, fiind, în general, mai în vârstă, şi starea sănătăţii era mai alterată, dar, după ce au fost analizate detele - luând în considerare şi vârsta ori factorii cu risc, concluzia cercetării a arătat că cei care se încadrau pe scala de la 1 la 5, la poziţia 3 sau mai sus, au fost asociaţi cu rate mai mari de boli coronariene şi de calcificare a arterelor coronare.

Mecanismul nu este foarte clar, a spus dr. Samuel la reuniunea anuală a Asociației Europene de Cardiologie Preventiva, EuroPrevent 2017, întrucât hipertensiunea arterială sau colesterolul, predictori cunoscuţi ai unei afecţiuni cardiace, nu par să aibă legătură cu modificări ale culorii părului.

Dr. Samuel speră ca unele cercetări suplimentare privind cauzele genetice și de mediu ale momentului în care părul îşi pierde pigmentul, să poată ajuta la explicarea conexiunii.

Luând în considerare faptul că legătura între rezultatele studiului pe eşantionul folosit şi statistică a fost suficient de puternică, dr. Samuel recomandă barbaţilor cu părul cărunt să fie mai atenţi la starea de sănătate şi la stilul de viaţă, efectuând controale medicale regulate, adoptând diete sănătoase și practicând exerciții fizice.

"Dacă rezultatele studiului nostru se confirmă, acest sistem de evaluare al gradului de pierdere al pigmentului firului de păr ar putea fi luat în considerare ca predictor pentru o boală coronariană".

Până în acest moment nu se ştie dacă studiul dr. Samuel se poate aplica şi în cazul femeilor.

 

sursa: iflscience.com

Comenteaza