Mutația britanică a virusului SARS-CoV-2 nu afectează eficacitatea vaccinului, spune medicul Adrian Marinescu

Mutația britanică a virusului SARS-CoV-2 nu afectează eficacitatea vaccinului, spune medicul Adrian Marinescu
| Foto: GettyImages

Medicul infecționist Adrian Marinescu a explicat de ce tulpina britanică nu afectează eficacitatea vaccinului anti-COVID.

„Trebuie să înțelegem că virusurile în general suferă în permanență mutații. Ele în general sunt minore și nu pun probleme. E clar că, la un moment dat, cum se discuta cu tulpina din Africa, pot să interfereze și cu vaccinul. Din fericire, mutațiile identificate pentru tulpina din Marea Britanie nu încurcă în niciun fel vaccinarea în acest moment, și dacă vorbim de Pfizer-BioNTech, și dacă vorbim de Moderna. Aceste mutații identificate nu au legătură cu acea proteină Spike - proteina prin intermediul căreia virusul pătrunde în celulă”, a declarat medicul Adrian Marinescu marți, la Digi24.

El a mai precizat că lucrurile se pot shimba, iar autoritățile supraveghează permanent aceste evoluții. „Exact ce se întâmplă acum cu vaccinul Moderna - în momentul în care va fi nevoie se va face o updatare, o modificare astfel încât să corespundă”, a mai precizat medicul. 

Adrian Marinescu a spus că, din datele actuale, vaccinul oferă o imunitate de șase luni, dar monitorizarea celor vaccinați continuă.

Comenteaza