Beneficiile neștiute ale unui ingredient banal din bucătărie. Scade colesterolul, reglează tensiunea și combate obezitatea

Beneficiile neștiute ale unui ingredient banal din bucătărie. Scade colesterolul, reglează tensiunea și combate obezitatea
| Foto: depositphotos.com

Puțini știu că un ingredient comun, aflat în aproape orice casă, poate deveni un aliat puternic pentru sănătate. Medicii spun că are efecte benefice asupra colesterolului, tensiunii și greutății corporale.

Drojdia de bere ar putea avea efecte spectaculoase asupra sănătății dacă este consumată regulat și integrată într-un stil de viață echilibrat.

Reglează colesterolul și tensiunea

Consumul de drojdie de bere scade nivelul colesterolului „rău” și combate hipertensiunea, doi dintre factorii majori implicați în apariția bolilor de inimă. Bolnavii cardiaci trebuie să consume periodic suplimente alimentare pe bază de drojdie de bere.

Doza zilnică pentru un adult este de 3 lingurițe de drojdie de bere, care se administrează pe stomacul gol, dimineața, la prânz și seara.

Cura cu drojdie de bere este indicată și persoanelor anemice, dar și celor care au probleme de asimilare a mineralelor, în special magneziu și calciu.

În acest caz, cura trebuie să dureze 21 de zile (3 linguri pe zi, înaintea meselor principale). Mai mult, terapia reglează și tulburările de coagulare a sângelui.

Combate obezitatea

Obezitatea se tratează și ea cu ajutorul acestui remediu natural. Persoanele care vor să slăbească pot urma o cură cu drojdie de bere: câte trei lingurițe pe zi, luate pe stomacul gol, timp de 20 de zile pe lună. Cromul conținut de drojdia de bere scade pofta de mâncare și nevoia de dulce, de aceea drojdia este benefică și persoanelor cu diabet.

Tonică pentru sistemul nervos

Terapia cu drojdie de bere are efect revigorant asupra sistemului nervos, combatând depresiile și tulburările psihice. Și în alte afecțiuni grave, precum Parkinson și Alzheimer, se recomandă o cură de două săptămâni: câte 4 lingurițe pe zi. În amestec cu mierea de albine, crește puterea de concentrare.

Întărește imunitatea

Răcelile și bolile infecțioase se tratează eficient cu drojdie de bere. Timp de trei săptămâni, bolnavii trebuie să ia zilnic câte 3 lingurițe de drojdie proaspătă. Vitaminele și mineralele, în frunte cu seleniul, își fac „datoria”: întăresc imunitatea și scurtează perioada de convalescență.

Tratează psoriazisul

Cura cu drojdie de bere este eficientă și în tratarea psoriazisului. În acest sens, se face o cură de 30 de zile (3 lingurițe pe zi). Efectele benefice se constată imediat la nivelul pielii, dacă mărim doza la 4 lingurițe pe zi.

Ajută în tratamentele anticancer

Diverse studii au dovedit că drojdia de bere este benefică în tratamentul tumorilor maligne. La bolnavii care au urmat un tratament cu citostatice și au primit simultan și drojdie de bere (6 lingurițe pe zi), iradierea nu a avut efecte secundare atât de puternice ca la bolnavii care nu au luat drojdie în timpul tratamentului clasic. Aceasta este concluzia unor medici din München, care au observat aceste efecte benefice în tratamentele împotriva cancerului timp de 15 ani.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .