Prevalenţa în ţara noastră a supraponderalităţii, incluzând şi obezitatea, la copiii de 7 ani este de 27,5%, iar la copiii de 8 ani de 32%, relevă un studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Produsele ultraprocesate ar trebui reglementate asemenea țigărilor, spun cercetători de la trei universități din SUA, care au identificat asemănări între alimentele ultraprocesate și tutun.
UMF Cluj a găzduit, joi, manifestarea științifică „Controlează Obezitatea”, un proiect care vizează informarea publicului larg în privința problematicii obezității la nivel general, dar care are și o componentă dedicată profesioniștilor din sănătate.
După ce corpolenta Serena Williams a ajuns să arate ca o puștoaică, întrebarea care persisa în mințile multora era cum a reușit tenismena să ajungă la așa un corp?
A cere cuiva cu obezitate să „se mobilizeze” sau „să se ambiționeze” este, de cele mai multe ori, ca și cum i-ai cere cuiva cu o migrenă severă să se concentreze mai tare.
Un medicament experimental promite să ofere o alternativă eficientă și sigură pentru pierderea în greutate, fără efectele secundare severe și pierderea masei musculare asociate cu alte medicamente precum GLP-1.
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic răspunde la întrebarea dacă poate mişcarea compensa pentru kilogramele în plus pentru a avea o bună sănătate. Aţi fi surprinşi de răspuns.
Un studiu recent arată că această dietă ajută la pierderea în mod sănătos în greutate şi combate obezitatea, un factor de risc important pentru cancer, diabet de tip 2 şi boli cardiovasculare.
Un studiu realizat în decembrie 2024, în rândul a peste o sută de medici de familie din toată ţara, indică o dezvoltare accelerată în cazul patologiilor oncologice şi cardiologice în ultimii trei-patru ani.
Oamenii de ştiinţă de la universitatea americană Columbia au descoperit neuroni specializaţi în creierul şoarecilor care le ordonă să se oprească din mâncat.