Niciun caz nou de COVID la Cluj

Niciun caz nou de COVID la Cluj

În ultimele 24 de ore, în județul Cluj nu a fost înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore, în Cluj nu a fost depistat niciun caz de infectate cu SARS-CoV-2.  S-au făcut un număr de teste 616 din care 112 diagnostic grupe de risc, 9 teste efectuate la cerere și 495 teste rapide. Până în acest moment în județ s-au realizat 547.299 de teste.

La nivel național au fost înregistrate doar 26 de cazuri de îmbolnăvire, cele mai multe, în județele Prahova - 7 și Ilfov - 5, și doar 3 în municipiul București. În restul județelor au fost câte 1-2 cazuri, în timp ce în 26 de judeţe nu a fost raportat niciun caz nou de infectare.

În ceea ce privește incidența infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, la Cluj, coeficientul a rămas la 0,10 la mie, valoare cu care județul rămâne tot peste media națională, de 0,08. În municipiul Cluj-Napoca incidența a ajuns la 0,07 la mie, iar în 52 de UAT-uri din județ rata infectărilor este zero. 

Cu cele 57.550 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei până luni, Clujul rămâne în clasamentul COVID-19, pe primul loc între județe și pe locul doi pe țară, după București (183.637). 

Situația epidemiologică în județul Cluj

- 16 persoane internate în ATI;

- Total vindecați și externați 2.502 din care 1.848 din județul Cluj;

- Total decedați 1.039 din care 654 din județul Cluj.

În acest moment sunt internați 115 pacienți.

Comenteaza