Noi negocieri la Ministerul Sănătăţii. Grevă în 7 mai în cazul în care nu se ajunge la o soluţie

Noi negocieri la Ministerul Sănătăţii. Grevă în 7 mai în cazul în care nu se ajunge la o soluţie
| Foto: cotidianul.ro

Sindicaliştii Sanitas se vor întâlni, miercuri, cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, pentru a analiza regulamentul de sporuri, după ce săptămâna trecută, în urma unui miting din faţa Guvernului, spuneau că veniturile angajaţilor din Sănătate ar putea să nu mai scadă de luna viitoare.

„Miercuri aşteptăm să se întâmple ceea ce ne aşteptăm de peste un an de zile, să înţeleagă că trebuie eliminat plafonul de 30% şi să reîncerce aducerea unui nou regulament de sporuri, astfel încât spitalele de gradul 1 şi spitalele de urgenţă să beneficieze de sporurile cele mai mari şi de acolo să meargă către spitalele orăşăneşti sau comune”, a declarat preşedintele Federaţiei Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu.

Totodată, Huşanu a spus că speră că la negocierile de miercuri vor fi prezenţi şi reprezentanţii ministerelor Muncii şi Finanţelor.

„Cu Sorina Pintea ne-am tot întâlnit. Eu sper să vină şi cineva de la Ministerul Muncii şi de la Ministerul de Finanţe. Din punctul meu de vedere, Sorina Pintea a înţeles situaţia şi eventual ne susţine, dar dacă în ansamblu, Guvernul nu vrea să rezolve problema, degeaba ne întâlnim doar cu Pintea. (...) Dacă nu se rezolvă situaţia, ne vom menţine calendarul de grevă”, a adăugat Viorel Huşanu.

Aproximativ 10.000 de angajaţi din sănătate au protestat, săptămâna trecută, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de reducerile salariale cauzate de plafonarea sporurilor.

Sindicaliştii reamintesc că dacă nu se va rezolva problema veniturilor, atunci vor începe o grevă de avertisment, pe 7 mai, şi grevă generală pe data de 11 mai. Aceştia susţin că sunt scăderi salariale în domeniu cuprinse între 500 şi 1.100 de lei.

Comenteaza