Noi recomandări în SUA privind mamografiile. De la ce vârstă ar trebui începute examinările

Noi recomandări în SUA privind mamografiile. De la ce vârstă ar trebui începute examinările

Un organism care emite recomandări de sănătate publică în SUA propune o altă vârstă începând de la care femeile ar trebui să facă o mamografie, față de cea de 50 de ani, care era recomandată anterior.

Femeile ar trebui să facă o mamografie începând de la vârsta de 40 de ani, şi nu de la 50 de ani, aşa cum era recomandat înainte, spun experții americani care fac parte dintr-un organism care emite recomandări de sănătate publică în SUA, aceștia fiind de părere că o astfel de schimbare ar putea salva mii de vieţi, relatează AFP.

De la vârsta de 40 de ani, această examinare menită să detecteze cancerul de sân trebuie să aibă loc la fiecare doi ani, a declarat US Preventive Services Task Force, organism ale cărui recomandări sunt în general foarte respectate în SUA.

Potrivit acestui organism, scăderea vârstei la 40 de ani pentru realizarea mamografiei ar putea salva cu 19% mai multe vieţi, scrie Agerpres.

Cancerul de sân este a doua cauză a deceselor provocate de tumorile maligne în rândul femeilor în Statele Unite. Anterior, femeile cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani erau invitate să decidă individual în legătură cu realizarea unei mamografii, în funcţie de antecedentele şi de preferinţele lor.

Vârsta de 50 de ani este adesea stabilită şi în alte ţări, precum Franţa, pentru recomandarea unei mamografii.

Noile recomandări ale organismului de sănătate publică din SUA se aplică tuturor femeilor cu risc mediu de a dezvolta boala, inclusiv celor cu un istoric familial de cancer mamar sau celor care au o densitate mare a sânilor.

"Ştim că femeile cu sânii denşi au un risc crescut de cancer de sân şi, din păcate, mamografiile nu funcţionează la fel de bine în cazul lor", a declarat John Wong, un membru al grupului, în comunicat. "Ceea ce nu ştim încă este dacă mai multe screening-uri pentru femeile cu sânii denşi ar ajuta şi cum", a adăugat el.

Aceste noi recomandări nu sunt încă definitive, fiind mai întâi supuse unei perioade de dezbatere publică. Majoritatea asigurărilor private ar trebui să acopere recomandările emise de Preventive Services Task Force în SUA.

Comenteaza