Nou bilanț COVID. Încă o zi cu mii de cazuri, plus noi decese

Nou bilanț COVID. Încă o zi cu mii de cazuri, plus noi decese

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat bilanțul provizoriu al cazurilor de COVID-19 și al deceselor înregistrate în ultima zi.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 9 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.712 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 14 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.712 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.324 mai puțin decât în ziua anterioară.

În total, până astăzi, 9 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.844.537 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 14.229 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

1.758.184 de pacienți au fost declarați vindecați.  

"Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din 08.01.2022, pentru data de astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apărute în platforma electronică dedicată", se precizează în comunicatul GCS.

Până astăzi, 59.011 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.01.2022 (10:00) – 09.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 14 decese (9 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dolj, Gorj, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava și Municipiul București.

Dintre cele 14 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani,  4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 ani.

13 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Din totalul de 14 pacienți decedați, doar unul a survenit la o persoană vaccinată, grupa de vârstă 60-69 ani, având comorbidități asociate. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.565, cu 141 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 408 persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 408 pacienți internați la ATI, 30 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 108 sunt minori, 99 fiind internați în secții, cu 6 mai mult decât în ziua anterioară și 9 la ATI, similar cu ziua anterioară.

  Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.195.350 de teste RT-PCR și 6.324.496 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.178 de teste RT-PCR (5.148 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.030 la cerere) și 24.934 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 24.333 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.092 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.005 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.

Comenteaza