Nu e bine! 15% dintre românii expuși riscului de sărăcie nu au putut primi servicii medicale în 2022

Nu e bine! 15% dintre românii expuși riscului de sărăcie nu au putut primi servicii medicale în 2022

România este în topul țărilor din UE cu cele mai mari ponderi ale pacienților care nu au putut beneficia de servicii medicale, în 2022, din cauza lipsei banilor, a listelor de așteptare sau a distanței față de spitale.

Marți, 12 decembrie, este marcată Ziua internaţională pentru acoperirea universală cu servicii de sănătate. Această zi vizează creşterea gradului de conştientizare privind necesitatea unor sisteme de sănătate eficiente, pretutindeni. De exemplu, în 2022, la nivelul UE, 3,3% dintre persoanele care aveau nevoie de examinări medicale nu au putut să le primească din motive financiare, din cauza listelor lungi de așteptare sau a distanței. 

Țările UE care au raportat cele mai mari valori au fost: Grecia (16,7%), Finlanda (9,6%), România (7,9%) și Letonia (7,1%), arată o analiză Eurostat. La polul opus, se aflau Germania (0,5%), Cehia (0,3%) și Cipru (0,1%), țări în care persoanele cu probleme medicale au avut în cea mai mare proporție acces la examinări.

Potrivit sursei citate, ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie din UE care au raportat astfel de nevoi nesatisfăcute a fost de 6,1%, de două ori mai mare decât a celor care nu sunt expuși riscului (2,8%).

Modele similare au fost vizibile în întreaga UE, cu excepția Spaniei (unde 2,0% dintre persoanele care nu sunt expuse riscului de sărăcie au raportat nevoi nesatisfăcute față de 1,6% dintre persoanele expuse riscului) și Țările de Jos (0,8% dintre persoanele care nu sunt expuse riscului și 0,6% din cei expuși riscului de sărăcie). În Grecia, ponderea raportată a fost cu 14,5 puncte procentuale (pp) mai mare în rândul celor expuși riscului de sărăcie (28,8%) comparativ cu cei care nu sunt expuși riscului (14,3%). 

Discrepanțe mari au apărut și în România, unde diferența a fost de 9,4 pp (15,5% față de 6,1%), și în Portugalia, cu 8,5 pp (11,7% față de 3,2%). Așadar, în România, 15% din persoanele expuse riscului de sărăcie nu au putut primi servicii medicale, din motivele enumerate mai sus, față de 6,1% din rândul cetățenilor care nu sunt expuse acestui risc.

Nu e bine! 15% dintre românii expuși riscului de sărăcie nu au putut primi servicii medicale în 2022

Comenteaza