O studentă de la UMF Cluj rupe tăcerea: "Posturi cu dedicație, gărzi neplătite. Fie pleci din țară, fie ajungi casier la supermarket cu diplomă"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:55
- Sănătate
- Ascultă știrea
Alexia, studentă în anul V la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, susține că sistemul medical românesc îi împinge pe tinerii medici să plece din țară sau să accepte compromisuri majore în carieră.
Declarațiile ei vin în contextul propunerii premierului Ilie Bolojan privind obligativitatea ca absolvenții de medicină formați la buget să lucreze câțiva ani în România.
„Nu este loc pentru toți. O să se rezolve problemele dacă obligăm medicii să stea în România? Spoiler alert: nu :)", afirmă Alexia, conform Libertatea.
Ea explică presiunea uriașă a concursului de rezidențiat, unde aproximativ 6.000 de tineri concurează pentru locuri și posturi limitate. „Posturile, cam 500 pe an, vin cu un loc de muncă la pachet, pe când locurile, cam 5.000, sunt doar pe perioada rezidențiatului. În orașele mari, posturile disponibile sunt aproape zero”, mai spune studenta.
Alexia denunță și modul de ocupare al posturilor: „Majoritatea posturilor de la stat sunt «cu dedicație», iar cei care au pile primesc ponturi, chiar dacă tu ești mai pregătit.” În aceste condiții, opțiunile tinerilor medici sunt limitate: „Pleci din țară, pleci în privat, devii «rezident de foi» sau faci gărzi aproape neplătite.”
Propunerile premierului Bolojan pentru reducerea exodului medicilor se lovesc însă de realitatea descrisă de studenți. „Dacă beneficiezi în țara noastră de o pregătire medicală integrală, ai o obligație să lucrezi câțiva ani în România”, a declarat Bolojan.
Datele oficiale arată că doar circa 1.000 din aproximativ 7.000 de absolvenți anuali aleg să lucreze în sectorul public din România, iar peste 5.700 de medici cu diplomă românească activează doar în Franța.
Alexia concluzionează că soluția nu este constrângerea: „Nu trebuie să obligi pe nimeni să lucreze, doar să le dai oportunitatea să o facă”. Ea propune concursuri naționale transparente pentru posturi, creșterea numărului de posturi reale, plata corectă a gărzilor și facilitarea echivalării diplomelor.











