OMS: 74% din decesele la nivel mondial, cauzate de boli care în multe cazuri pot fi prevenite sau tratate

OMS: 74% din decesele la nivel mondial, cauzate de boli care în multe cazuri pot fi prevenite sau tratate

Afecţiunile netransmisibile, precum bolile de inimă, cancerul şi diabetul, sunt responsabile pentru 74% dintre decese la nivel mondial, iar o acţiune decisivă împotriva factorilor de risc ar putea salva zeci de milioane de vieţi, arată un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Bolile netransmisibile, care în multe cazuri pot fi prevenite şi sunt cauzate de un stil de viaţă sau de condiţii de trai nesănătoase, ucid 41 de milioane de persoane în fiecare an, dintre care 17 milioane cu vârste de 70 de ani.

Afecţiunile cardiace, cancerul, diabetul şi bolile respiratorii sunt în prezent principalele cauze de deces la nivel mondial, înaintea bolilor infecţioase, subliniază OMS, conform Agerpres.

"La fiecare două secunde, o persoană sub 70 de ani moare din cauza unei boli netransmisibile", a declarat, la Geneva, Bente Mikkelsen, directoarea diviziei OMS responsabilă de caz.

Cu toate acestea, finanţarea pentru organizarea luptei contra acestor boli este insuficientă, crede ea.

În plus, bolile netransmisibile au un impact semnificativ asupra capacităţii celor afectaţi de a rezista în faţa maladiilor infecţioase, aşa cum a demonstrat în timpul pandemiei de COVID-19. În acest sens, s-a dovedit, spre exemplu, că obezitatea sau diabetul au crescut riscul de îmbolnăvire mai gravă sau chiar de deces din cauza COVID-19, subliniază raportul.

Mai săraci, mai bolnavi

"Dacă aceste date oferă o imagine clară, problema este că lumea o ignoră", avertizează raportul.

Contrar credinţei populare, aceste boli nu reprezintă o problemă care se manifestă în principal în ţările bogate. De fapt, 86% dintre decesele premature cauzate de bolile netransmisibile din întreaga lume survin în ţările cu venituri mici şi medii, potrivit studiului. Prevenţia şi îngrijirea sunt insuficiente.

Lupta contra bolilor netransmisibile nu este, prin urmare, doar o chestiune de sănătate, ci şi de "echitate", a spus Mikkelsen.

Un nou portal cu date asupra bolilor netransmisibile, lansat miercuri de OMS, arată, spre exemplu, că cea mai mare prevalenţă a deceselor cauzate de afecţiunile cardiovasculare - ucigaşul numărul unu în lume - este în ţări precum Afganistan şi Mongolia.

"Prea des, mediul în care trăim ne limitează deciziile, făcând alegerile sănătoase dificile, dacă nu imposibile", se arată în raport.

Deşi cifrele sunt surprinzătoare, OMS a subliniat că aceasta este o problemă ce poate fi, în cea mai mare parte, rezolvată.

Principalii factori de risc pentru bolile netransmisibile sunt cunoscuţi, ca şi cea mai bună modalitate de a le trata.

Tutun şi junk food

Tabagismul, dieta nesănătoasă, abuzul de alcool, activitatea fizică insuficientă şi poluarea aerului sunt considerate principalele cauze ale apariţiei bolilor netransmisibile.

Fumatul este responsabil pentru peste opt milioane de decese în fiecare an.

"Peste un milion dintre aceste decese sunt în rândul nefumătorilor", a declarat Doug Bettcher, consilier principal al directorului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus în domeniul bolilor netransmisibile.

Alte opt milioane de decese sunt atribuite alimentaţiei nesănătoase - hrană prea puţină sau prea multă sau de proastă calitate.

Abuzul de alcool, care cauzează, printre altele, ciroza hepatică şi cancer, ucide aproximativ 1,7 milioane de oameni pe an, în timp ce sedentarismul este responsabil pentru aproximativ 830.000 de decese.

Cu toate acestea, OMS susţine că există modalităţi dovedite de a reduce aceşti factori de risc, insistând că, dacă toate ţările le-ar implementa, în următorii şapte ani ar putea fi salvate 39 de milioane de vieţi.

Raportul subliniază că prin investiţii relativ mici în prevenţia şi tratamentul bolilor netransmisibile diferenţele ar putea fi uriaşe.

Injectarea unei sume de 18 miliarde de dolari pe an în astfel de măsuri în cele mai sărace state ar putea genera beneficii economice nete de 2,7 trilioane de dolari în următorii şapte ani.

Comenteaza