Cancerul rămâne a doua cauză de deces în Uniunea Europeană, iar estimările arată că până în anul 2035 numărul de îmbolnăviri va creşte cu 24%, astfel că această boală va deveni principala cauză de deces, transmite INSP.
Afecţiunile netransmisibile, precum bolile de inimă, cancerul şi diabetul, sunt responsabile pentru 74% dintre decese la nivel mondial, iar o acţiune decisivă împotriva factorilor de risc ar putea salva zeci de milioane de vieţi, arată OMS.
Medicul Virgil Musta atrage atenţia asupra importanţei factorilor de risc în cazul infectării cu noul coronavirus şi îi îndeamnă pe oameni să-și evalueze starea de sănătate și le propune un chestionar în acest sens.
Intră în vigoare reguli noi pentru internarea și circuitul pacienților suspecți de COVID sau confirmați cu această boală. Documentul a fost publicat miercuri seara în Monitorul Oficial.
Un nou studiu sugerează că o viaţă mai lungă se datorează eliminării fumatului, obezităţii, consumului de alcoolul, dietelor nesănătoase şi a unei vieţi sedentare, scrie CNN.
Parcurgerea zilnică a unui număr de 8.900 de paşi ar putea proteja împotriva declinului cognitiv şi a pierderii ţesutului cerebral provocate de maladia Alzheimer, potrivit unui nou studiu.
Recomandări: