Opt centre de transfuzie sanguină, renovate în proiectul "O şansă pentru viaţă"

Opt centre de transfuzie sanguină, renovate în proiectul
Opt centrele de transfuzie sanguină din Bucureşti, Buzău, Cluj, Giurgiu, Iaşi, Slatina, Suceava şi Târgu Jiu au fost renovate şi dotate, în cadrul proiectului "O şansă pentru viaţă", în valoare de aproape 350.000 de euro.

"De la startul programului «O şansă pentru viaţă» am organizat sute de sesiuni de donare de sânge adresate publicului larg, în sediile companiilor şi instituţiilor. Am observat astfel, pe parcurs, o nevoie reală de a crea un mediu propice actului medical în centrele de transfuzii care primesc cei mai multi donatori, în fiecare an, şi am decis să oferim, atât donatorilor, cât şi cadrelor medicale, condiţii pe măsura importanţei acţiunilor lor şi să le stăm alături în efortul de a salva vieţi omeneşti", a declarat Angela Galeţa, directorul fundaţiei ce a iniţiat proiectul.

În cadrul proiectului de renovare, pe lângă reabilitarea spaţiilor, au fost achizitionate şi 30 de scaune de recoltare, un aparat de aer condiţionat pentru laboratorul sanguin, patru centrifuge, două hemomixere, şase frigidere şi congelatoare pentru stocarea sangelui. De asemenea, patru din cele opt centre au fost dotate cu mobilier nou, a mai spus Galeţa.

"Sângele este lichidul vital utilizat zilnic în procesul medical, care nu poate fi sintetizat în laborator şi care nu poate fi stocat mai mult de 32 de zile. În şapte ani am convins mii de oameni să doneze în centrele de transfuzii, pentru a asigura nevoia de sânge din spitalele româneşti. Suntem mândri că am reuşit să renovăm opt centre de transfuzie într-un an şi să oferim astfel donatorilor din şapte judeţe şi din Bucureşti spaţii propice derulării actului medical", a declarat Anca Ştefan, preşedintele Asociaţiei React.

Asociaţia React şi Fundaţia Vodafone România derulează din 2008 cel mai amplu program naţional de donare de sânge din România, în cei şapte ani contribuind la salvarea a peste 200.000 de persoane.

Programul "O şansă pentru viaţă" cuprinde trei componente - campanii media de informare şi conştientizare cu privire la importanţa donării de sânge, campanii mobile de donare de sânge şi proiecte de renovare şi dotare a unităţilor de transfuzii din ţară. Valoarea totală a investiţiei în acest program, de la lansarea sa şi până în prezent, este de 638.672 de euro.

Comenteaza