Foto Ovidiu Cîmpean: „Cluj-Napoca devine primul oraș din România care spune răspicat: vrem o generație fără HPV!”

Ovidiu Cîmpean: „Cluj-Napoca devine primul oraș din România care spune răspicat: vrem o generație fără HPV!”
| Foto: Facebook.com/Ovidiu Cîmpean
Ovidiu Cîmpean: „Cluj-Napoca devine primul oraș din România care spune răspicat: vrem o generație fără HPV!”
Ovidiu Cîmpean: „Cluj-Napoca devine primul oraș din România care spune răspicat: vrem o generație fără HPV!”
Ovidiu Cîmpean: „Cluj-Napoca devine primul oraș din România care spune răspicat: vrem o generație fără HPV!”

Deputatul Ovidiu Cîmpean susține că România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Europa cauzate de cancerul de col uterin, iar vinovatul este HPV, un virus care poate fi prevenit prin vaccinare.

Potrivit liberalului clujean, foarte mult contează informarea și sprijinul comunității, iar joi a mai fost făcut un pas important în acest sens.

Cluj-Napoca devine primul oraș din România care spune răspicat: vrem o generație fără HPV!

Astăzi (joi - n.red.), la Pavilionul Tinerilor - Centrul de Cultură Urbană, am lansat împreună cu parteneri din sănătate, educație, administrația locală și societatea civilă prima Coaliție locală ”HPV Free City” din țară. Este mai mult decât o semnătură pe un document. Este un angajament pentru viitorul tinerilor noștri.

România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Europa cauzate de cancerul de col uterin. Iar vinovatul tăcut este HPV, un virus care se poate preveni printr-un simplu gest: vaccinarea.

Ca inițiator al legii prin care vaccinul anti-HPV este GRATUIT pentru toți tinerii între 11 și 26 de ani, știu cât de mult contează accesul, informarea și sprijinul comunității. Azi am mai făcut un pas important.

Alături de tineri, medici, profesori și autorități locale, construim un model care sperăm să fie replicat la nivel național. Pentru că prevenția salvează vieți. Pentru că tinerii merită șansa la un viitor sănătos. Împreună, putem transforma frica în putere: de la mituri la realitate, de la neîncredere la protecție”, a afirmat Ovidiu Cîmpean.

Comenteaza