Peste 110.000 locuri disponibile pentru vaccinarea cu AstraZeneca/ Când apar noi locuri pentru Pfizer și Moderna

Peste 110.000 locuri disponibile pentru vaccinarea cu AstraZeneca/ Când apar noi locuri pentru Pfizer și Moderna

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţii privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat vineri că peste 110.000 de locuri sunt disponibile pentru imunizarea cu vaccinul produs de AstraZeneca.

„La acest moment, pe platforma de programare se pot face înscrieri pentru imunizarea cu vaccinul produs de AstraZeneca. Cu sprijinul colegilor de la STS, periodic, platforma va fi actualizată şi va permite programarea la vaccinare”, a transmis CNCAV.

Astfel, pentru perioada 23 februarie-14 martie sunt disponibile peste 110.000 de locuri. Conform recomandărilor din România, vaccinul produs de AstraZeneca se administrează persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.

Persoanele de peste 55 de ani, eligibile pentru etapa a II-a, se vor putea programa pentru imunizarea cu vaccinurile de la Pfizer-BioNTech şi Moderna începând cu prima parte a lunii martie, odată cu deschiderea unor noi centre de vaccinare, au mai precizat reprezentanţii CNCAV.

Conform acestora, dozele livrate în perioada următoare României, de companiile Pfizer-BioNTech şi Moderna, sunt destinate imunizării persoanelor care au deja progrămari în platformă, atât pentru prima, cât şi pentru a doua doză de vaccin.

Comenteaza