Peste 2.800 de teste COVID la Cluj într-o zi. Călărași și Ialomița au 17 împreună

Peste 2.800 de teste COVID la Cluj într-o zi. Călărași și Ialomița au 17 împreună

Mai mult de o treime din testele COVID-19 efectuate în ultima zi în toată țara au fost făcute în București, peste 12.700, în timp ce șase județe au prelucrat sub o sută de teste.

La nivel național au fost raportate sâmbătă în total 36.181 teste. Dintre acestea, 12.723 au fost efectuate în București (în Capitală fiind prelucrate și teste din alte județe, n.red.), în timp ce șase județe au efectuat sub 100 de teste, potrivit g4media.ro.

Astfel, Giurgiu a efecutat 94 de teste în 24 de ore, Prahova – 85, Brăila – 70, Dâmbovița – 40. Județul Călărași a efectuat doar 8 teste în ultima zi, iar Ialomița 9 teste. 

Următoarele județe care au efectuat teste puține în ultimele 24 de ore sunt Mehedinți (205), Vaslui (203), Buzău (188), Teleorman (160), Gorj (158) și Vrancea (137.

Cele mai multe teste, după București, au fost efectuate în Timiș – 3.151, Cluj – 2.831 și Iași – 2.030, primele două județe fiind în zona roșie, cu restricții și incidență de peste 3 la mia de locuitori, iar Iași în zona galbenă.

Cât a testat fiecare județ în ultimele 24 de ore conform informațiilor raportate de autorități:

Alba – 863, Arad – 575, Argeș – 433, Bacău – 345, Bihor – 1272, Bistrița Năsăud – 260, Botoșani – 372, Brăila – 70, Brașov – 1.027, Buzău – 188, Călărași – 8, Caraș Severin – 280, Cluj – 2.831, Constanța – 514, Covasna – 1.100, Dâmbovița – 40, Dolj – 456, Galați – 386, Giurgiu – 94, Gorj – 158, Harghita – 379, Hunedoara – 591, Ialomița – 9, Iași – 2.030, Maramureș – 358, Mehedinți – 205, Mureș – 470, Neamț – 246, Olt – 328, Prahova – 85, Sălaj – 427, Satu Mare – 356, Sibiu – 614, Suceava – 846, Teleorman – 160, Timiș – 3151, Tulcea – 1.261, Vâlcea – 375, Vaslui – 203, Vrancea – 137.

Comenteaza