Plin la ATI. Niciun loc liber pentru pacienţii cu forme severe de COVID

Plin la ATI. Niciun loc liber pentru pacienţii cu forme severe de COVID

Grupul de Comunicare Strategică anunţă, marţi, că nu există niciun loc liber în secţiile ATI pentru pacienţii cu forme severe de coronavirus, altele decât cele special destinate celor care au şi alte afecţiuni asociate.

”În data de 12 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.561 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La  nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere  ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2”, a transmis, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.  

GCS a precizat că există la nivel naţional o rezervă operaţională de 145  paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19.  

Din cele 145 de paturi suplimentare, 9 sunt la Cluj, astfel: 6 la  Institutul Inimii, 1 la Institutul Regional de Gastroenterologie Cluj, 1 la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca și 1 la Spitalul Clinic Municipal Cluj.

”Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale. 1.667 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări”, au mai transmis autorităţile, potrivit News.ro.  

GCS precizează că se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. 

”Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a transmis GCS.  

Comenteaza