Foto Premieră chirurgicală la USAMV Cluj: Tumoră de peste 12 kg extirpată la o cățelușă

Premieră chirurgicală la USAMV Cluj: Tumoră de peste 12 kg extirpată la o cățelușă
Premieră chirurgicală la USAMV Cluj: Tumoră de peste 12kg extirpată la o cățeluță
Premieră chirurgicală la USAMV Cluj: Tumoră de peste 12kg extirpată la o cățeluță

Universitatea de Științe Agricolă și Medicină Veterinară Cluj-Napoca anunță o premieră în intervențiile chirugicale veterinare din clinicile proprii: ablația unei tumori abdominale gigantice la un exemplar canin.

Premiera constă în ablația unei tumori abdominale gigantice, de 12,6 kilograme, la un exemplar canin femelă în vârstă de 11 ani.

Intervenția a fost realizată cu succes la Clinica de Chirurgie a Facultății de Medicină Veterinară (FMV), iar pacienta a fost cățeaua Daisy, metis de ciobănesc german, în vârstă de 11 ani și cu o greutate de 50 de kilograme. Diagnosticul a fost realizat tot în cadrul clinicilor USAMV Cluj-Napoca, prin examen tomografie computerizată (CT), în cadrul Serviciului de Radiologie și Imagistică.

Potrivit medicilor veterinari de la Clinica de Chirurgie a FMV, astfel de intervenții au mai fost efectuate, însă premiera constă în mărimea tumorii splenice, iar Prof. dr. Florin Beteg, cel care a condus echipa medicală, detaliază.

”Acestă intervenție se distinge prin faptul că tumora splenică a fost gigantică și a avut o greutate de 12,6 kg, depășind 25% din greutatea pacientei. Până în prezent, prezumtiv este vorba de un hemangiosarcom splenic, stadiul I, fără hemoperitoneu, diagnostic bazat pe aspectele macroscopice intraperatorii, predispoziția specifică a rasei, vârsta pacientei. Diagnosticul urmează să fie confirmat prin examen histopatologic de către specialiștii noștri de la  Anatomie patologică”.

Intervenția chirurgicală a fost realizată de  echipa formată din Prof. dr.Florin Beteg, Asist. univ. dr. Cosmin Mureșan și Drd. Bianca Pop, iar anestezia a fost asigurată de Conf. dr. Cosmin Peștean și dr. Nicușor Oros.

Medicii din echipa care a efectuat intervenția mai spun că acesta este una riscantă ”datorita iminenței permanente a rupturii splenice și a hemoperitoneului,  hemostaza realizându-se prin utilizarea penselor de sigilare vasculara bipolară LigaSure (Atlas)”.

Hemangiosarcomul este un diagnostic devastator, cu o incidență între 0,2-5%, dar cu un prognostic încurajator după intervenția chirurgicală. Post-operator, evoluția cățelușei Daisy este foarte bună și va mai rămâne internată până la finalul săptămânii în cadrul Spitalului de urgență al FMV sub monitorizare permanentă și terapie intensivă, au mai transmis medicii veterinari de la USAMV Cluj-Napoca.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza