Prognoză alarmantă! 50.000 de cazuri pe zi în două săptămâni. "Vaccinarea completă, și mai ales booster-ul, vor face diferenţa"

Prognoză alarmantă! 50.000 de cazuri pe zi în două săptămâni. "Vaccinarea completă, și mai ales booster-ul, vor face diferenţa"

Specialiștii MedLife cred că în perioada imediat următoare numărul infectărilor raportate zilnic ar putea ajunge chiar la 50.000 de cazuri pe zi.

Numărul cazurilor suspecte în urma evaluării pre-screening este mai mult decât dublu în doar o săptămână de la ultima evaluare, transmit reprezentanții Medlife.

„Acum două săptămâni nu aveam nicio suspiciune de infectare cu tulpina Omicron pe lotul analizat la momentul respectiv, săptămâna trecută mai mult de o treime dintre probe au fost suspecte şi ulterior confirmate prin secvenţiere, iar acum am ajuns la aproape 80% dintre probe cu probabilitate de Omicron. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că această tulpină este de până la 5 ori mai transmisibilă decât tulpina Delta şi atinge un număr mare de oameni într-un timp foarte scurt. Nu e deloc suprinzător că începem să avem transmitere comunitară a acestei tulpini pe teritoriul României şi ne aşteptăm ca în perioada următoare ritmul să fie unul susţinut în această direcţie”, a declarat Dumitru Jardan, biolog şi doctor în ştiinţe medicale, coordonator ştiinţific al studiului de secveţiere desfăşurat de MedLife.

„Aşa cum am anticipat încă de anul trecut, valul 5 al pandemiei va lovi România la jumătatea lunii ianuarie, când ne vom confrunta, din nou, cu zeci de mii de infectări zilnic. Practic, creşterea pe care o raportăm astăzi este rezultatul direct al interacţiunilor de Crăciun şi a numărului mare de români care s-au întors acasă de sărbători. Urmează să vedem o creştere şi mai accelerată determinată de petrecerile organizate în noaptea dintre ani, creştere care va fi potenţată şi de intensificarea activităţii şcolare. Având în vedere evoluţia extrem de dinamică pe care o înregistrăm deja în ceea ce priveşte prevalenţa tulpinii Omicron pe loturile evaluate pre-screening, este foarte probabil să ajungem la 50.000 de cazuri raportate zilnic în următoarele două săptămâni, în condiţiile unei testări adecvate. Şi atenţie, dat fiind faptul că cifrele raportate oficial sunt de cel puţin 5 ori mai mici (aspect pe care l-a demonstrat şi studiul nostru privind evaluarea gradului de imunizare la nivel urban), sunt şanse mari să înregistrăm în mod real 250.000 cazuri pe zi în următoarele 2 săptămâni.

În acest fel, se produce o imunizare în masă accelerată, iar la începutul lunii februarie numărul cazurilor ar putea începe să scadă. Însă, important este cum se face această imunizare în masă şi care vor fi efectele: cât de mare va fi presiunea pe sistemul de sănătate, câte cazuri grave se vor înregistra, câte decese. Iar aici schema de vaccinare completă şi, mai ales, booster-ul, vor face diferenţa. E clar că şansele ca fiecare dintre noi să intre în contact cu această tulpină sunt foarte mari, depinde, însă, cât de pregătiţi suntem pentru această întâlnire şi cum vom ieşi din ea”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group.

Până în prezent, în România au fost confirmate 295 de cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului.

Comenteaza