Program vitamina D. Sorina Pintea: Nu e invenţia lui Dragnea

Program vitamina D. Sorina Pintea: Nu e invenţia lui Dragnea

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că programul de sănătate pentru Vitamina D nu este o „invenţie” a lui Liviu Dragnea, în contextul în care liderul PSD a depus un amendament pentru a fi diminuat bugetul SRI în acest scop.

Sorina Pintea a spus că programul de sănătate pentru Vitamina D este o propunere a Comisiei de endocrinologie şi nu o „invenţie” a lui Liviu Dragnea. 

„Orice sumă în plus alocată la sănătate înseamnă pacienţi salvaţi, pacienţi rezolvaţi. Nu pot decât să mă bucur că există amendamente de creşterea sumelor pentru programele naţionale. Da, vitamina D nu este o invenţie a domnului Dragnea. Este o propunere a comisiei naţionale de endocrinologie. Au fost mai multe propuneri, câteva au fost luate în considerare. Câteva sunt în curs şi vor fi majorate procedurile, de exemplu fertilizarea in vitro”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit Mediafax.

Precizările vin după ce Liviu Dragnea a depus, în Parlament, mai multe propuneri pentru amendarea proiectului de buget de stat pentru anul 2019, prin care se diminuează bugetul SRI cu 295 de milioane de lei pentru a se suplimenta bugetul Ministerului Sănătăţii. De asemenea, liderul PSD propune diminuarea bugetului SPP.

„Se suplimentează bugetul Ministerului Sănătăţii la capitolul 66.01 –Sănătate-, titlul 20 –Bunuri şi servici- cu suma de 295.000 mii lei, credite bugetare şi credite de angajament, pentru următoarele programe de sănătate: Vitamina D, Panorama şi Teste merkeri tumorali. În mod corespunzător se modifică celelalte anexe la bugetul Ministerului Sănătăţii”, se arată în amendamentul depus de Liviu Dragnea, proiectului de buget de stat pentru anul 2019.

Comenteaza