Restricțiile din valul 5 au intrat în vigoare. Măsurile impuse în Cluj-Napoca începând de astăzi

Restricțiile din valul 5 au intrat în vigoare. Măsurile impuse în Cluj-Napoca începând de astăzi

Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a aprobat noile măsuri impuse pe perioada stării de alertă în contextul noului val al pandemiei.

Astfel, începând de astăzi, 8 ianuarie, este devine obligatorie purtarea măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise.

Se exceptează de la această măsura prevăzută  următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
b) persoanele care sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

De asemenea, în localitățile din județ în care incidența este peste 1 la mie, printre care se află și municipiul Cluj-Napoca, sunt în vigoare următoarele măsuri, potrivit Hotărârii CJSU nr. 3 din 7 ianuarie 2022:

Sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit următoarelor:

  • în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar  05ºº-22ºº, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafață a spațiului.
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05ºº-22ºº, cu purtarea măştii de protecţie.
  • organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 05ºº-22ºº, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
  • se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopuri, conferinţe, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 100 de persoane, în intervalul orar 05ºº-22ºº, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
  • activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară
    organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.
  • activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
  • se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie
    se permite desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa maximum 20 de persoane.
     

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05ºº-22ºº.

Această măsură se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. În situația în care activitatea acestor operatori economici este restricționată sau închisă, se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective. Operatorii economici vor respecta obligațiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05ºº-22ºº. Această măsură se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. În situația în care activitatea acestor operatori economici este restricționată sau închisă, se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective. Operatorii economici vor respecta obligațiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. 

Activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale, definite potrivit art. 4 lit. o) şi q) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi benzinăriilor. Prin excepție, este permis accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp a tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și afișarea la intrarea în spațiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă.

Activitatea de cazare în structurile de primire turistice, definite potrivit art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.

 Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități în domeniul comerțului și prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05ºº-22ºº. Prin excepție, în intervalul orar 22ºº—05ºº operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

De asemenea, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05ºº-22ºº.

Acrivitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05ºº-22ºº.

Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise sau deschise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05ºº-22ºº.

Activitatea târgurilor, a bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi solidarității sociale.

Accesul persoanelor în spațiile sau la activitățile de mai sus este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcaşurile de cult, unde se desfăşoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile de alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor şi talciocurilor, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie sanitară.

Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, a participanţilor în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale, administrativ-jurisdicţionale şi a celor administrative din motive de ordine şi siguranţă publică, a persoanelor care necesită servicii medicale şi prestaţii sociale, precum şi a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Prin excepţie, este permis accesul avocaţilor pentru exercitarea activităţilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Instituțiile publice şi operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetăţenilor la serviciile publice oferite, în situaţii urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naştere şi altele asemenea) şi persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activităţii în mediul on-line, în spaţii deschise, la ghişee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiţii care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

Măsurile  prevăzute în HCJSU nr. 3/2022 nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani şi sunt însoţite de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani şi care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Comenteaza