Restricțiile rămân în vigoare la Cluj. Starea de alertă s-a prelungit pentru încă 30 de zile

Restricțiile rămân în vigoare la Cluj. Starea de alertă s-a prelungit pentru încă 30 de zile

Guvernul a prelungit starea de alertă pentru 30 de zile, iar restricțiile introduse la finalul lunii octombrie rămân valabile.

Așadar, rămân în vigoare toate restricțiile adoptate în 25 octombrie - masca rămâne obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă, accesul la mai multe activități se face doar pe baza certificatului verde, magazinele, restaurantele, sălile de fitness pot funcționa doar până la ora 21.00,  iar circulaţia persoanelor nevaccinate și netrecute prin boală în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 22:00-05:00, este interzisă. Cei nevaccinați pot circula noaptea doar în anumite situații (deplasare la/de la locul de muncă, urgențe medicale etc.) pe baza unei declarații pe proprie răspundere.

Persoanele vaccinate/trecute prin boală care circulă după ora 22:00 trebuie să poată prezenta certificatul verde, pe hârtie sau format electronic.

Rămâne în vigoare și decizia conform căreia accesul în mall-uri sau în magazinele nealimentare se face doar pe baza certificatului verde. Documentul este necesar și în clădirile publice, instituții oficiale sau în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane. 

De asemenea, evenimentele private, cum ar fi nunțile sau botezurile, sunt interzise, iar accesul în cinematografe, săli de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise este limitat la 30% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva COVID-19 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Se menține interdicția desfășurării activităților recreative și sportive în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

Vezi AICI lista cu restricțiile

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza