România a trecut de 3,5 milioane de cazuri confirmate cu COVID! Raportul din ultima săptămână/ Cum stă Clujul cu incidența

România a trecut de 3,5 milioane de cazuri confirmate cu COVID! Raportul din ultima săptămână/ Cum stă Clujul cu incidența

Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile de infectare și decesele provocate de COVID-19 din ultima săptămână.

Ministerul Sănătății a anunțat situația cazurilor și deceselor COVID pentru intervalul 6 - 12 noiembrie 2023.

Astfel, în perioada menționată au fost înregistrate 1.586 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere față de săptămâna anterioară, când au fost raportate 2.381 îmbolnăviri.

Potrivit MS, 509 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, au fost înregistrate 3.501.193 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Incidența înregistrată la 14 zile a scăzut de la 0,40 la 0,20.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 127 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, arată sursa citată.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 425. De asemenea, la ATI, sunt internate 43 persoane.

Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 41 sunt minori, aceştia fiind internaţi în secţii.

Până marţi, 68.590 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.

În utima săptămână au fost raportate de către INSP 22 decese (7 bărbaţi şi 15 femei). Decesele au fost înregistrate: unul la categoria de vârstă 40-49 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 14 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Dintre pacienţii decedaţi, 21 prezentau comorbidităţi, iar 3 erau vaccinaţi.

În ultima săptămână, au fost efectuate 2.955 de teste RT-PCR şi 19.719 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.957.266 de teste RT-PCR şi 14.338.090 de teste rapide antigenice.

Situația la Cluj

Conform DSP Cluj, în intervalul 28 octombrie - 10 noiembrie, în județul Cluj erau 340 cazuri active de boală, dintre care 198 în municipiul Cluj-Napoca, în scădere față de săptămâna anterioară. La nivelul județului Cluj incidența cazurilor a coborât de la 0,91 la 0,45 la mie, iar în Cluj-Napoca, de la 1,21 la 0,59.

Cel mai mare număr de persoane confirmate cu virusul, după municipiul Cluj-Napoca, are Turda - 25 de cazuri de boală activă, municipiul având o incidență de 0,46 cazuri la mia de locuitori.

Rata infectărilor este sub pragul de 1 la mie în majoritatea localităților din județ.

 

 

Comenteaza