Studiu-surpriză: Omicron este la fel de agresivă ca variantele anterioare ale COVID

Studiu-surpriză: Omicron este la fel de agresivă ca variantele anterioare ale COVID

Concluzia unui un studiu amplu realizat în Statele Unite este că varianta Omicron a SARS-CoV2 este intrinsec la fel de severă ca şi variantele anterioare, astfel că noile date contrazic ipotezele formulate de cercetări precedente potrivit cărora ar fi mai transmisibilă, dar mai puţin severă.

''Am ajuns la concluzia că riscurile spitalizării şi mortalităţii au fost aproape identice între perioade'', au precizat cei patru cercetători care au condus studiul realizat pe baza datelor provenite de la 130.000 de pacienţi cu COVID-19 şi referindu-se la perioadele din ultimii doi ani când diferite variante au fost dominante la nivel global.

Cercetarea, care se află în proces de evaluare peer review la Nature Portfolio şi a fost publicată pe Research Square în data de 2 mai, a fost ajustată în funcţie de factori de eroare precum criterii demografice, situaţia vaccinării şi indexul de comorbidităţi Charlson care estimează riscul de deces la un an de la spitalizare pentru pacienţii care prezintă condiţii specifice de comorbiditate.

Studiile care au presupus că varianta Omicron este mai puţin severă au fost realizate în diferite regiuni, printre care Africa de Sud, Scoţia, Anglia şi Canada, au precizat autorii noului studiu, oameni de ştiinţă de la Massachusetts General Hospital, Universitatea Minerva şi Harvard Medical School, scrie Reuters, citat de Agerpres.

Aceştia au spus că studiul lor ar putea avea mai multe limitări, printre care şi posibilitatea de a fi subestimat numărul pacienţilor vaccinaţi în valuri COVID-19 mai recente, precum şi numărul total de infectări, întrucât a exclus pacienţii care au efectuat teste rapide la domiciliu.

Comenteaza