Sub 200 de cazuri noi cu COVID la Cluj/ Câte teste s-au făcut

Sub 200 de cazuri noi cu COVID la Cluj/ Câte teste s-au făcut

În ultimele 24 de ore, în județul Cluj au fost confirmate cu peste o sută de cazuri de COVID-19 mai puține față de cele înregistrate în ziua precedentă.

Încă 190 persoane din județul Cluj au fost confirmate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore, în scădere față de ziua anterioară, când s-au înregistrat 309 noi îmbolnăviri din 1.771 de teste. De miercuri până joi s-au făcut 1.861 din care 903 diagnostic grupe de risc, 419 teste efectuate la cerere și 539 teste rapide. Până acum, la nivelul județului Cluj s-au realizat în total 394.709 teste.

În ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun deces în spitalele COVID din Cluj, astfel că numărul celor care au pierdut lupta cu boala a rămas neschimbat - 533, dintre care 365 pacienți din Cluj.

În spitalele clujene dedicate COVID-19 erau internați joi 667 de pacienți diagnosticați pozitiv, din care 622 din județul Cluj, iar la anestezie - terapie intensivă erau 67 de bolnavi.

Până în prezent 2.036 de pacienți cu noul coronavirus au fost vindecați și externați din spitalele clujene, dintre care 1.593 din județ. Rata incidenţei pe judeţul Cluj a coborât la 3,40 la mia de locuitori, de la 3,42 - cât era miercuri.

Comenteaza