Sub 800 de clujeni s-au vaccinat anti-COVID, în ultimele 24 de ore

Sub 800 de clujeni s-au vaccinat anti-COVID, în ultimele 24 de ore

Un număr de 759 de clujeni s-au vaccinat anti-COVID de vineri până sâmbătă. Nu s-a înregistrat nicio reacție adversă.

Până sâmbătă după-amiază, la Cluj s-au administrat 522.455 de doze de vaccin împotriva noului coronavirus. Dintre acestea, 267.369 în prima doză, iar restul de 255.086 în cea de-a doua.

Din cele 759 de persoane care s-au imunizat în cursul zilei de vineri, 510 s-au vaccinat în centrele din județ și 114 de persoane au primit vaccinul direct în mașină, în centrul drive-thru de la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, unde s-a ajuns la un total de 34.745 de vaccinări.

În cabinetele medicilor de familie s-au vaccinat 135 de persoane, ajungând la 8.410 în total. În punctele de vaccinare deschise de operatorii economici nu s-a mai vaccinat în ultima zi.

În urma administrării vaccinurilor nu a fost semnalată nicio reacție adversă, astfel că, de la începutul campaniei de vaccinare, la Cluj au fost raportate 472 de reacții adverse.

Comenteaza