Suspiciunea privind ouăle infectate cu Salmonella nu se confirmă

Suspiciunea privind ouăle infectate cu Salmonella nu se confirmă
Cele 10.000 de ouă importate din Polonia retrase duminică de pe piaţă, vor fi repuse, marţi, în vânzare.

În urma notificării și alertei primite prin Sistemul Rapid de Alertă Națională, DSVSA Covasna a retras din comerț peste 10.000 de ouă importate din Polonia, dar, ulterior, analizele au arătat că alerta privind Salmonella nu se confirmă, a declarat directorul instituției, dr. Siko Barabasi Sandor.

"Conform principiului precauției, în data de 24 octombrie a.c. DSVSA Covasna a luat decizia de retragere de la comercializare a ouălor suspecte a fi infectate. Suplimentar firma implicată, conform procedurii interne, a luat decizia voluntară de retragere de pe piață a ouălor cu origine Polonia. Analizele de laborator efectuate și comunicate în seara zilei de 24 octombrie 2016 atât în ce privește conținutul ouălor, cât și coaja acestora a relevat absența bacteriei Salmonella. Astfel, inspectorii DSVSA Covasna vor ridica în data de 25 octombrie 2016 măsura de sechestru-reținere oficială, ouăle fiind dirijate la comercializare", se arată în comunicatul de presă, potrivit agerpres.ro.

Potrivit conducerii DSVSA, aproape jumătate din lotul de ouă importat din Polonia care au intrat pe piața covăsneană au fost comercializate înainte de apariția alertei și retragerii acestora.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe a declarat, pentru AGERPRES, că în ultima săptămână nu s-au semnalat cazuri de toxinfecții cu Salmonella, în spital fiind un singur pacient cu acest diagnostic, internat în urmă cu două săptămâni, prin urmare se presupune că aceste cazuri nu au legătură între ele.

În urma situației provocate la nivel comunitar de ouăle infestate cu Salmonela importate din Polonia, 7 țări europene emițând alerte în acest sens, Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - PRO AGRO sfătuieşte consumatorii români să fie foarte atenți la momentul achiziționării ouălor. 

"Considerăm că retragerea de la comercializare de pe piața românească a unei cantități de 10.000 de ouă, nu este o măsură care să garanteze că nu mai există riscuri de contaminare. Ouăle importate din Polonia se transportă cu camioane ce au capacitate de 300.000 de ouă, caz în care întregul transport este contaminat.
Trebuie verificată și ștampila aplicată pe ou, în cazul în care există două culori, nuanțe pe același ou sau pe ouăle din aceeași caserolă există culori diferite este o mare probabilitate ca ele să fi fost inscriptionate clandestin și ddm (data durabilității minime) să nu fie reală.
Așa cum reiese din poze, ouăle indică inscriptionări ulterioare în condiții improprii, calitatea și prospețimea alimentului fiind foarte posibil compromise.
Totodată consumatorii trebuie să cunoască că în conformitate cu legislația UE, privind trasabilitatea ouălor, toți fermierii din UE au obligația să marcheze pe coaja oului, în ferma de origine, a unui cod alfa numeric. Acest cod este format din: prima cifră reprezintă sistemul de creștere, următoarele doua litere, țara de origine (RO), următoarele doua litere judetul, iar ultimele trei cifre codul fermei.
În plus față de codul alfa numeric, fermierii din România au decis să marcheze voluntar, o dată cu marcarea acestui cod și ddm (data durabilităţii minime), astfel România este singura țara din Europa care marchează ddm-ul pe coaja oului", se arată în comunicatul de presă al Federației Naționale PRO AGRO.

Comenteaza