Târg de joburi pentru medici şi asistente, la Cluj. Salarii de până la 13.000 de euro/lună

Târg de joburi pentru medici şi asistente, la Cluj. Salarii de până la 13.000 de euro/lună
Cadrele medicale din Cluj-Napoca sunt invitate la un târg de joburi internaţional, eveniment ce va avea loc în data de 6 noiembrie 2016, la Casa de Cultură a Studenţilor.

Job-urile prezente în cadrul târgurilor sunt adaptate nevoilor și intereselor candidaților din România și se adresează tuturor categoriilor de personal medical: medici specialiși, medici rezidenți, dentiști, asistenți medicali, fizioterapeuți, moașe, absolvenți de Medicină și alte categorii.

Personalul medical din România este la mare căutare în această perioadă, atât în țara noastră, cât și în țări precum Marea Britanie, Irlanda, Franța, Germania, Belgia, Olanda, Suedia, Norvegia sau Danemarca.

Ofertele puse la dispoziție de recrutorii prezenți în cadrul târgului din Cluj-Napoca înseamnă salarii care pot ajunge chiar și până la 13.000 de euro pe lună, în funcție de experiență și specializare. De asemenea, aceștia pot beneficia și de alte facilități, cum sunt cursurile de limbă străină gratuite, ajutor în găsirea unei locuințe, obținerea Vizei și a permisului de ședere, dar și ajutor în relocarea întregii familii.

"În această toamnă candidații vor avea șansa de a întâlni și mai mulți recrutori cu oferte de muncă, atât în România, cât și în întrega Europă. Cu fiecare nou sezon aducem în fața candidaților noi recrutori, astfel încât fiecare dintre cei care sunt în căutarea unui loc de muncă să găsească job-ul potrivit. Angajatorii își doresc să întâlnească candidați bine pregătiți care își doresc să se dezvolte profesional" a declarat Corina Pop - Sales Manager.

Participarea la târg este gratuită, iar participanții sunt sfătuiți să își aducă CV-ul la eveniment. Evenimentul este deschis între orele 10:00 şi 16:00.

Comenteaza