Tătaru, despre sistemul medical: "Se simte oboseala, se simte suprasolicitarea"

Tătaru, despre sistemul medical: "Se simte oboseala, se simte suprasolicitarea"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, marţi, că după lunile care au trecut de la debutul crizei sanitare în sistemul medical "se simte oboseala” şi "suprasolicitarea”.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

"Ce a însemnat sistemul medical în această perioadă. A fost un sistem medical pe care cred că îl ştiam toţi, dar ne-am obişnuit cu dânsul. (...) Dacă în primă fază eram toţi aşezaţi, în faza în care ne aflăm astăzi deja se simt oboseala, se simte suprasolicitarea”, a declarat Nelu Tătaru, marţi seară, în cadrul unei dezbateri electorale, conform News.ro.

Luni, ministrul Sănătăţii afirma luni că urmează ''o lună grea'' în lupta cu pandemia de COVID-19, din cauza campaniei electorale şi a deschiderii anului şcolar, dar că, dacă vor fi respectate regulile şi precauţiile, de la jumătatea lunii octombrie România ar putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19.

"Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală", a declarat ministrul Sănătăţii la TVR.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, numărul total al infectărilor ajungând la 98.304. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.137. Dintre acestea, 459 sunt internate la ATI. Până astăzi, 4.018 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza