News alert Tătaru, despre un eventual lockdown: Adaptăm măsurile la nivel local

Tătaru, despre un eventual lockdown: Adaptăm măsurile la nivel local

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Cluj, că nu se impune o "reînchidere totală" în contextul creșterii numărului de cazuri COVID-19, măsurile urmând să fie luate la nivel local, în funcție de rata infectărilor.

"După cum ştiţi, avem 4.848 de cazuri noi, dar avem şi 37.000 de teste lucrate. Noi urmărim cazurile din Terapie Intensivă, precum şi decesele, dar și adresabilitatea la primiri urgențe. Nu rămâne decât să respectăm aceleaşi reguli pe care le avem şi să ne gândim că, totuşi, există un personal medical care trebuie să gestioneze un număr mare de cazuri", a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, miercuri, la Cluj-Napoca.

Întrebat dacă ne îndreptăm spre o "reînchidere totală", Tătaru a precizat că nu se impune o astfel de măsură.

"Nu se impune acest lucru. După cum ştiţi, probabil, noi adaptăm restricţiile şi măsurile la nivel local. Fiecare comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă își adaptează după indicele pe care îl primeşte de la DSP, la 24 de ore, iar evaluarea măsurilor, după 48 de ore, sunt cele care sunt puse în practică", a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul a fost întrebat ce crede despre cele 343 de cazuri noi cazuri depistate la Cluj.

"Sunt și peste 2.900 de teste lucrate și atunci și cazurile sunt multe. La fel (ca restul cazurilor - n. red.), aceste cazuri sunt ușoare, medii, severe sau critice, fiecare caz trebuie tratat ca atare, fiecare este evaluat, cele care aglomerează unitățile de primiri urgențe sau secțiile de Terapie Intensivă sunt cele care într-adevăr forțează sistemul medical", a mai spus Nelu Tătaru.

Tătaru a vorbit şi despre noile modificări referitoare la tratarea pacienţilor cu COVID-19.

"Mâine seară, în şedinţa de Guvern vom avea o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 136, prin care asimptomaticii şi oligosimptomaticii fără comorbidităţi vor fi trataţi la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie. O dată, vor fi monitorizaţi de medicii de familie, a doua oară, vor fi evaluaţi şi urmăriţi de către organele în drept pentru a rămâne la domiciliu şi a putea să-şi facă tratamentul, dar şi pentru a-i proteja pe ceilalţi", a explicat Nelu Tătaru.

loading...
Comenteaza