Tot mai multe localități din Cluj, cu incidența ZERO/ Situația la Cluj-Napoca

Tot mai multe localități din Cluj, cu incidența ZERO/ Situația la Cluj-Napoca

Numărul cazurilor active de COVID-19 scade de la o zi la alta în județul Cluj.

Incidența infectărilor a continuat să coboare în județul Cluj și a ajuns la 2,74 la mie. În 21 UAT-uri din cele 81 din județ rata infectărilor în perioada 3 - 16 aprilie este egală cu zero, ceea ce înseamnă că în intervalul menționat nu a mai fost înregistrat niciun caz nou de COVID-19, iar alte 23 au o incidență sub 1 caz la 1.000 de locuitori. 

Rata de incidență a scăzut și la Cluj-Napoca, de la 4,62 ieri la 4,56 astăzi. În municipiu sunt 1.532 de cazuri active de COVID, din cele 2.069 din județ. Între orașe, municipiul Dej are cea mai mică rată a infectărilor - 0,37 la mie, cu doar 14 cazuri de boală.

În "zona roșie", adică peste pragul de 2 la mie, se mai află, pe lângă Cluj-Napoca, doar opt comune, dintre care cea mai mare rată de infectare are comuna Gârbău - 4,11, cu 9 cazuri de boală la 2.192 de locuitori.

Comenteaza