Unde a apărut primul caz de gripă din acest sezon. Diagnosticul a fost confirmat la Cluj

Unde a apărut primul caz de gripă din acest sezon. Diagnosticul a fost confirmat la Cluj

Până în prezent, au fost vaccinate antigripal peste 320.000 de persoane din grupele la risc. 

Primul caz de gripă confirmat în România, în acest sezon, este al unei tinere, în vârstă de 19 ani, din Oradea.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, aceasta s-a prezentat, împreună cu restul familiei, la consultaţie la medicul de familie în data de 20 octombrie, cu următoarea simptomatologie: febră, cefalee, tuse, rinoree, fatigabilitate (oboseală), stare anxioasă.

S-a stabilit diagnosticul de infecţie acută a căilor respiratorii superioare şi s-a prescris tratament simptomatic, antialergic şi vitamine.

Au fost recoltate probe biologice în vederea testării virusologice a gripei în data de 20 octombrie şi au fost transmise la laboratorul Centrului Regional de Sănătate Publică Cluj.

"Rezultatul a fost primit la DSP Bihor în data de 29 octombrie şi confirmă infecţia cu virus gripal AH1N1. Testarea efectuată pentru virusul SARS-CoV-2 este negativă. Tânăra şi contacţii acesteia au fost izolaţi la domiciliu, starea clinică actuală a pacientei fiind ameliorată", mai precizează DSP Bihor, potrivit Agerpres. 

Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în săptămâna 19 - 25 octombrie 2020, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 51.730, cu 44% mai mic comparativ cu cel înregistrat în  aceeaşi săptămână a sezonului precedent (92.414) şi cu 8.6% mai mare comparativ cu  cel din săptămâna anterioară (47.636). 

Până la data de 25 octombrie au fost vaccinate antigripal 323.098 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii. 

Comenteaza