Scandalul Dieselgate. Fostul șef de la Audi a pledat vinovat / Când urmează verdictul

Scandalul Dieselgate. Fostul șef de la Audi a pledat vinovat / Când urmează verdictul
| Foto: ITU Pictures/R.Farrell - flickr.com

Fostul director al Audi, marcă a companiei Volkswagen, a pledat vinovat la acuzaţiile legate de scandalul emisiilor diesel.
 

Rupert Stadler, fost membru al consiliului de administraţie al VW, a declarat marţi la tribunalul districtual din Munchen că a continuat să autorizeze vânzarea de maşini chiar şi după ce „a recunoscut ca fiind o posibilitate" faptul că vehiculele conţineau dispozitive menite să păcălească autorităţile de reglementare şi, prin extensie, clienţii şi investitorii.

„Nu am ştiut că vehiculele au fost manipulate şi că, în consecinţă, cumpărătorii au fost prejudiciaţi, dar am recunoscut că era o posibilitate", a spus Stadler într-o declaraţie citită de avocatul său. "Văd cu ochii mei că era nevoie de mai multă atenţie", a adăugat el, potrivit Financial Times.

Mărturisirea lui Stadler cu privire la fraudă prin omisiune şi certificare falsă este prima făcută de un fost director de rang înalt de la VW.

Timp de doi ani acesta a negat acuzaţiile, dar la începutul acestui an instanţa i-a oferit lui Stadler o pedeapsă cu suspendare şi o amendă de 1,1 milioane de euro dacă recunoşte acuzaţiile, un punct de cotitură în acest caz, alături de mărturisirile anterioare ale celor doi ingineri Audi acuzaţi alături de el. Verdictul este aşteptat la sfârşitul lunii iunie.

Dieselgate, amenzi și taxe de peste 32 mld. euro

Dieselgate este cel mai mare scandal care a zguduit Volkswagen în ultimii ani, iar compania a plătit peste 32 de miliarde de euro în taxe judiciare şi amenzi legate de muşamalizare.

Tot acest scandal a luat amploare la 18 septembrie 2015, când Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) a Statelor Unite a anunţat că a început o nouă investigaţie referitoare la emisiile motoarelor diesel montate în maşinile Grupului Volkswagen produse între 2009 şi 2015.

Este vorba despre modele produse de Volkswagen, Audi, Seat şi Skoda cu motorizări diesel Euro 5 din familia EA 189. Aici intră propulsoare de 1,2 litri, 1,6 litri şi 2,0 litri.

Comenteaza