Noua tranșă de 250 de lei a intrat pe cardurile sociale a 2,4 milioane de români

Noua tranșă de 250 de lei a intrat pe cardurile sociale a 2,4 milioane de români

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat o nouă tranșă de 250 de lei, cea de‑a IV‑a, pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”.

Valoarea totală a tranșei IV se ridică la peste 593 de milioane de lei și a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă de 250 de lei, cea de‑a patra, pentru un număr de 2.368.907 de români. Reamintim că pentru acest an au fost IV tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul acestui an.

Astfel, până miercuri, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 593.036.500 lei.

„Sper eu că am reușit să facem o surpriză plăcută celor 2,4 milioane de români care beneficiază de ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde pe care îl oferim prin programul «Sprijin pentru România». Datorită strânsei colaborări între MIPE și celelalte părți implicate în proces, am încărcat  tranșa IV inainte de sărbători, pentru ca românii vulnerabili să se bucure de un mic ajutor pentru ca de pe masa de sărbători să nu lipsească produsele tradițilonale. Separat, din luna noiembrie am început să distribuim o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare de 24kg, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum. Sunt măsuri firești pentru a contribui la satisfacerea celor mai elementare nevoi ale acestor persoane.

Pentru anul viitor, strategia la nivelul Guvernului va fi să aducem românilor investiții în sănătate, infrastructură și digitalizare, dar să ne asigurăm că oferim venituri mai mari și sprijin pentru categoriile vulnerabile. În acest sens, am reușit să prelungim ajutorul de 250 de lei pentru întreg anul 2023, urmând să încărcăm șase noi trașe o dată la două luni”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Amintim că Guvernul a aprobat acordarea a șase noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde, în cursul anului 2023 și majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul.

Menționăm că s‑a efectuat încărcarea pentru beneficiarii care au intrat deja în posesia cardurilor. În continuare, în cursul lunii ianuarie se vor emite și distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării celei de‑a treia tranșe, sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 29.000 de persoane. O posibilă excepție ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Companiei Naționale Poșta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.

Pentru categoriile de beneficiari care au devenit între timp eligibili, sau care au fost omiși la livrare, MIPE prezintă un ghid cu îndrumări, care este disponibil aici – https://bit.ly/3D50Dke.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române, transmite Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Comenteaza