Florin Gliga (PNL), directorul sucursalei regionale de Poștă Cluj, i-a transmis un mesaj parlamentarului PSD Remus Lăpușan, care afirmase că "trebuie să fim foarte atenți să nu ajungem la falimentul acestei companii din cauza incompetenței celor care au putere de decizie".
Deputatul clujean Remus Lăpușan ia atitudine în fața numirii conducerii de la Poșta Română.
Poșta Română anunță lansarea oficială a noului său produs de business, StartPost – Găzduire Sediu Social, un serviciu dedicat sprijinirii antreprenorilor.
Poșta Română va instala în oficiile sale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede, în cadrul unui proiect pilot.
Polițiștii au recuperat 10 milioane de lei, bani furați de la Posta Română, după o urmărire în trafic.
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat când va începe distribuirea pensiilor în luna mai pentru cei care primesc acest drept în numerar și nu direct în contul bancar.
Toți angajații de la Poșta Română vor beneficia de servicii de sănătate de tip abonament.
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat că își schimbă domeniul principal de e-mail.
Mai multe persoane vârstnice au așteptat în primele zile din an venirea pensiei. Cum instituțiile administrative au avut mai multe zile libere distribuirea banilor către pensionari în luna ianuarie s-a decalat, iar cei care primeau pensia în prima zi a lunii au avut de așteptat peste o săptămână.
Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) cer instituirea unui plan naţional de redresare pentru „Poșta Română”.