Probleme cu trenurile CFR din cauza caniculei. Un călător care mergea de la Cluj la București, preluat cu SMURD-ul

Probleme cu trenurile CFR din cauza caniculei. Un călător care mergea de la Cluj la București, preluat cu SMURD-ul

Din cauza temperaturilor ridicate din ultimele zile, mai multe trenuri CFR au înregistrat întârzieri, iar unii pasageri au leșinat, la propriu, de căldură în vagoanele încinse.

Nu mai puțin de șapte trenuri care străbat țara s-au defectat în 48 de ore, ajungând la destinație cu întârzieri de sute de minute. 

Probleme au fost și din cauza unor defecțiuni la instalația de climatizare. Un călător a fost luat cu salvarea după ce i s-a făcut rău din cauza căldurii din vagon. Acesta a urcat luni dimineață la ora 7,40 din stația Cluj-Napoca, în trenul IR 1836, Cluj-Napoca - București. și i s-a făcut rău din cauza căldurii insuportabile din vagon, iar la stația Craiova a fost chemat echipajul SMURD. Persoana a fost preluată cu ambulanța și dusă la spital, unde a fost internată la ATI. Trenul a avut o întârziere de 142 de minute la sosirea la destinația finală, Gara de Nord din București.

Trenul IRN 1654 a ajuns marți dimineață în Gara de Nord din București cu o întârziere de peste două ore, după ce a avut nu una, ci două locomotive defecte pe parcurs. Trenul circula pe ruta Vatra Dornei-București Nord, iar defecțiunile la ambele locomotive au apărut pe o distanță de doar un kilometru.

Probleme au fost și la alte trenuri ale operatorului feroviar de stat, în special la cele de noapte care în această dimineață ar fi trebuit să ajungă la malul mării, scrie clubferoviar.ro.

Trenul IRN 1932 Oradea-Constanța (cu grupă de Mangalia) a schimbat luni seara locomotiva la doar 35 km de la plecarea din stația de formare, la Aleșd. Trenul a plecat luni după-amiază la ora 16,21 din Oradea și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Mangalia, la ora 9,56. Marți dimineața, garnitura se afla la Cernavodă Pod, cu o întârziere de 59 de minute.

Un alt tren care se deplasa spre litoral a avut probleme pe traseu. Este vorba de trenul IRN 1992, care a plecat aseară din start, din stația Timișoara Nord, cu 28 de minute întârziere față de ora din livret – 18,09. La Roșiori Nord, locomotiva EA 928 a fost înlocuită cu EA 760. Trenul a ajuns la Mangalia cu o întârziere de 83 de minute față de ora stabilită – 9,00.

Trenul IRN 1941, Satu Mare-Mangalia - Locomotiva aflată la tracțiune circulă în cinci motoare, potrivit informațiilor din sistemul CNCF CFR SA. Din acest motiv, trenul care a plecat luni după-amiază la ora 13,20 din stația Satu Mare, cu destinația finală stația Mangalia, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 8,31, a întârziat.

Au fost probleme și marți dimineață și pe ruta Craiova-Pitești. Trenul 9259 a avut o osie blocată, iar echipele de intervenție au acționat pentru deblocarea liniei. Din această cauză, în stația Pârvu a fost blocat și trenul care venea din sensul opus, R-e 9262.

Comenteaza